De departe se v\u0103d turnurile str\u0103lucitoare ale bisericilor Ia\u0219ilor, casele frumos v\u0103ruite, cu stre\u0219ine vechi peste care v\u0103rsa o viorie lumin\u0103 r\u0103s\u0103ritoarea lun\u0103. El \u00ee\u0219i gr\u0103bi pa\u0219ii, p\u00e2n\u0103 ce intr\u0103 \u00een t\u00e2rg. O uli\u021b\u0103 str\u00e2mt\u0103, cu case vechi \u0219i h\u00e2rbuite a c\u0103ror caturi de sus erau mai largi dec\u00e2t cele de jos, a\u0219a \u00eenc\u00e2t jum\u0103tatea catului de sus se r\u0103zima pe st\u00e2lpi de lemn \u0219i numai jum\u0103tate pe cel de jos, cerdacuri \u00eenalte, \u00eenaintite sub \u0219andramale lungi, ap\u0103sate, pline de mu\u0219chi negru-verde; iar \u00een cerdacuri \u0219ed b\u0103tr\u00e2nii vorbind de ale lor; fetele tinere ivesc fe\u021bele rumene ca m\u0103rul prin obloanele deschise ale ferestrelor cu gratii, prin care vezi oale cu flori galbene ca de aur. Numai pe ici pe colo luna revars\u0103 c\u00e2te-o dung\u0103 lung\u0103 \u0219i \u00eengust\u0103 \u00een umbra uli\u021bei, pe ici pe colo trece c\u00e2te-un om \u0219uier\u00e2nd \u2014 \u00eencet, \u00eencet uli\u021bele adorm, obloanele se-nchid, lum\u00e2n\u0103rile se sting, paznicii de noapte trec cu capetele \u00eenfundate \u00een mantale albe, \u0219i c\u0103lug\u0103rul nostru trece ca o umbr\u0103 aspru-zugr\u0103vit\u0103 prin lungile \u0219i \u00eentunecoasele uli\u021be.<\/p>\n\n\n\n
El se opri \u00eenaintea unei case ce se ridica izolat\u0103 \u00een mijlocul unei ogr\u0103zi pustii. Prin cr\u0103p\u0103turile obloanelor \u00eenchise se z\u0103rea lumin\u0103. Casa era c-un acoper\u0103m\u00e2nt \u021buguit, pere\u021bii erau de piatr\u0103 mic\u0103 ca ceea cu care se pietruiesc f\u00e2nt\u00e2nele \u0219i orice tencuial\u0103 c\u0103zuse de pe ele, \u00eenc\u00e2t p\u0103rea o bucat\u0103 din ruina unei cet\u0103\u021bui. Obloanele erau mult mai largi dec\u00e2t ferestrele cele \u00eenguste, \u0219i la un cerdac \u021binut \u00een aer de st\u00e2lpi de zid \u00een patru muchi[i] duceau dintr-o lature ni\u0219te sc\u0103ri nalte, care ajungeau la jum\u0103tatea \u00eentregii \u00een\u0103l\u021bimi a casei. Nici un copac, nici un acaret pe l\u00e2ng\u0103 cas\u0103; ograda cea mare cu iarba ei uscat\u0103 se-ntindea g\u0103lbuie \u00een lun\u0103 \u0219i numai o f\u00e2nt\u00e2n\u0103 \u00ee\u0219i mi\u0219ca gem\u00e2nd cump\u0103na ei \u00een v\u00e2nt. <\/p>\n\n\n\n
Sursa: https:\/\/ro.wikisource.org\/wiki\/S%C4%83rmanul_Dionis<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
De departe se v\u0103d turnurile str\u0103lucitoare ale bisericilor Ia\u0219ilor, casele frumos v\u0103ruite, cu stre\u0219ine vechi peste care v\u0103rsa o viorie lumin\u0103 r\u0103s\u0103ritoarea lun\u0103. El \u00ee\u0219i gr\u0103bi pa\u0219ii, p\u00e2n\u0103 ce intr\u0103 \u00een t\u00e2rg. O uli\u021b\u0103 str\u00e2mt\u0103, cu case vechi \u0219i h\u00e2rbuite a c\u0103ror caturi de sus erau mai largi dec\u00e2t cele de jos, a\u0219a \u00eenc\u00e2t jum\u0103tatea … Continu\u0103 lectura Ia\u0219iul descris de Eminescu \u00een nuvela S\u0103rmanul Dionis<\/span>