\u00cen casa bunicilor, atmosfera era o simfonie de culori \u0219i sunete, orchestrat\u0103 de r\u0103zboiul de \u021besut al mamei Ioana, care \u00eencepea s\u0103-\u0219i trezeasc\u0103 firele de la cinci diminea\u021ba, \u0219i de vocea persistent\u0103 a difuzorului din perete. Acest difuzor, un mecanism simplu cu un singur buton pentru reglarea volumului, \u00eemi provoca un sentiment dual, mai ales c\u00e2nd rostea: \u201eAici, Bucure\u0219ti, ora exact\u0103!\u201d. \u00cen acele momente, m\u0103 imaginam pe str\u0103zile unui ora\u0219 fastuos pe care nu-l v\u0103zusem niciodat\u0103, iar inima mea vibra cu o melancolie f\u0103r\u0103 margini, pentru c\u0103 \u0219tiam c\u0103 pentru a ie\u0219i la joac\u0103 \u00eentr-un sat aproape amor\u021bit de iarn\u0103, trebuia s\u0103 \u00eenfrunt z\u0103pada \u00eenalt\u0103 \u0219i frigul necru\u021b\u0103tor.<\/p>\n\n\n\n
La dou\u0103sprezece \u0219i jum\u0103tate, sunetele difuzorului se schimbau, oferind un colaj de muzic\u0103 popular\u0103. Bunicul, dup\u0103 ce se \u00eentorcea de la animalele \u0219i p\u0103s\u0103rile sale, regla volumul la maximum. Doinele \u0219i melodiile dobrogene evocau peisaje austere, b\u00e2ntuite de v\u00e2nt \u0219i nisip, dar populate de oameni care, aparent, tr\u0103iau o via\u021b\u0103 simpl\u0103 \u0219i lini\u0219tit\u0103. Bunicul meu, \u00een c\u0103ma\u0219a sa alb\u0103 cu vest\u0103 de l\u00e2n\u0103 \u0219i pantaloni de postav, se \u00eentindea pe pat \u0219i adormea, trezindu-se doar c\u00e2nd muzica \u00eenceta.<\/p>\n\n\n\n
C\u00e2nd m\u0103 plictiseam \u0219i nu mai g\u0103seam alinare nici \u00een cartea de pove\u0219ti, nici \u00een Amintiri din copil\u0103rie de Ion Creang\u0103, m\u0103 \u00eendreptam spre dulapul de lemn ag\u0103\u021bat de un cui pe peretele opus sobei. Vopsit \u00een albastru \u0219i acoperit cu o p\u00e2nz\u0103 alb\u0103, dantelat\u0103, dulapul mirosea a plante medicinale \u0219i m\u0103 atr\u0103gea datorit\u0103 dulciurilor care se reg\u0103seau pe rafturi, dulciuri care ap\u0103reau ca prin minune, aduse parc\u0103 de un Mo\u0219 Cr\u0103ciun nev\u0103zut. Borcanul de miere str\u0103lucea ca o bucat\u0103 de bronz. Mama Ioana se ridica de la r\u0103zboi \u0219i m\u0103 \u00eentreba: \u201eMum\u0103, \u00ee\u021bi fac un ceai de tei?\u201d. Niciodat\u0103 nu am spus \u201eNu!\u201d \u2013 \u00eel \u00eendulcea at\u00e2t de bine cu miere sau cuburi de zah\u0103r \u00eenc\u00e2t gustul acela de dulce \u00eemi st\u0103 \u0219i ast\u0103zi \u00een minte, fiind irepetabil. De\u0219i, \u00een general, nu beau ceai \u0219i, mai ales, at\u00e2t de dulce, acela \u00eemi pl\u0103cea mult. P\u00e2n\u0103 fierbea apa pe focul din sob\u0103, \u00een care mai azv\u00e2rlea c\u00e2te un lemn, mama Ioana se \u00eengrijora: \u201eMum\u0103, tu ai picioarele reci!\u201d \u0219i-mi aducea o \u021bigl\u0103 fierbinte din cuptor, pe care mi-o fixa la t\u0103lpi.<\/p>\n\n\n\n
Nu-mi trecea prin minte, atunci, ideea efemerit\u0103\u021bii acelor zile, care p\u0103reau eterne, b\u0103tute \u00een realitate, ca ni\u0219te st\u00e2lpi inoxidabili, dar ele au trecut ca fulgerul \u0219i mi-au luat bunicii, f\u0103r\u0103 s\u0103 m\u0103 \u00eentrebe dac\u0103 mai am \u0219i eu ceva de spus; toate au disp\u0103rut ca melodia de la difuzor, dar l\u0103s\u00e2nd at\u00e2tea ecouri \u00een sufletul meu, cum r\u0103m\u00e2n pere\u021bii minei marca\u021bi definitiv de lopata exploratorului dup\u0103 aur.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
\u00cen casa bunicilor, atmosfera era o simfonie de culori \u0219i sunete, orchestrat\u0103 de r\u0103zboiul de \u021besut al mamei Ioana, care \u00eencepea s\u0103-\u0219i trezeasc\u0103 firele de la cinci diminea\u021ba, \u0219i de vocea persistent\u0103 a difuzorului din perete. Acest difuzor, un mecanism simplu cu un singur buton pentru reglarea volumului, \u00eemi provoca un sentiment dual, mai ales … Continu\u0103 lectura Difuzorul din perete<\/span>