Oreionul a fost una dintre cele mai grele boli, \u00eendurate de mine: z\u0103ceam \u00een camer\u0103, \u00eentins \u00een pat, sim\u021bind o mole\u0219eal\u0103 ca metalul \u00een corp. Eram con\u0219tient, dar nu mai mult dec\u00e2t \u00eemi oferea prezentul, ceea ce mi se spunea \u00ee\u0219i pierdea rapid ecourile, nu mai aveam for\u021ba mental\u0103 de a le prelucra, eram bleg \u0219i vegetativ, ca puii de g\u0103in\u0103 mo\u021b\u0103ind. Mama \u0219i bunica vorbeau \u00eencet \u0219i \u00eengrijorate, \u00eencepusem chiar s\u0103 nu le mai aud. Focul duduia \u00een sob\u0103, \u00eens\u0103 mie \u00eemi era tot mai frig (de la febr\u0103). Sim\u021burile \u00eemi p\u0103reau separate, buc\u0103\u021bi anatomice, pe care nu le mai st\u0103p\u00e2neam \u0219i care nu m\u0103 mai ajutau. Fruntea \u00eemi amor\u021bea \u0219i privirea mi se \u00eence\u021bo\u0219a. Luam greu medicamentele, pentru c\u0103 erau amare, le \u00eenghi\u021beam numai \u00eendulcite cu miere.<\/p>\n\n\n\n
Am trecut peste boal\u0103, relativ repede. Mama Ioana (bunica) \u00ee\u0219i amintea cum m-a c\u0103rat \u00een spate, pe coasta B\u0103l\u0103ci\u021bei, pentru a ajunge la spital, acolo unde lucra tanti Vetu\u021ba (asistent\u0103 medical\u0103), care m-a tratat. <\/p>\n\n\n\n
Am avut sentimentul c\u0103 am re\u00eenviat, iar, odat\u0103 cu mine, \u00eense\u0219i mama \u0219i bunica: aproape au s\u0103rit \u00een sus, cu extaz, c\u0103 m-am ref\u0103cut. Re\u021bin momentul: a fost de parc\u0103 a\u0219 fi trecut, subit, un prag, de la fiin\u021ba pierdut\u0103 \u00een labirintul bolii, la aceea care eram \u00een mod natural, vioi \u0219i adaptat realit\u0103\u021bii. A fost ca un botez, precum \u00een romanele lui Sadoveanu: am fost \u201ezv\u00e2rlit\u201d pe fereastr\u0103, de m\u00e2inile mamei, eu, cel \u201evechi\u201d, \u00eempov\u0103rat de oreion, \u0219i am revenit altul, chiar din punct de vedere identitar, astfel \u00eenc\u00e2t nu am mai fost recunoscut de boala care, \u00eentr-un final, a plecat. <\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Oreionul a fost una dintre cele mai grele boli, \u00eendurate de mine: z\u0103ceam \u00een camer\u0103, \u00eentins \u00een pat, sim\u021bind o mole\u0219eal\u0103 ca metalul \u00een corp. Eram con\u0219tient, dar nu mai mult dec\u00e2t \u00eemi oferea prezentul, ceea ce mi se spunea \u00ee\u0219i pierdea rapid ecourile, nu mai aveam for\u021ba mental\u0103 de a le prelucra, eram bleg … Continu\u0103 lectura 16 martie, 2021: Oreionul<\/span>