{"id":792,"date":"2020-11-05T09:11:04","date_gmt":"2020-11-05T09:11:04","guid":{"rendered":"http:\/\/blog.revistaderecenzii.com\/?p=792"},"modified":"2021-03-02T09:35:04","modified_gmt":"2021-03-02T09:35:04","slug":"mihail-sadoveanu-un-scriitor-care-m-a-fascinat","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/blog.revistaderecenzii.com\/index.php\/2020\/11\/05\/mihail-sadoveanu-un-scriitor-care-m-a-fascinat\/","title":{"rendered":"Mihail Sadoveanu: Un scriitor care m-a fascinat"},"content":{"rendered":"\n
\n
\"\"
Lupta de la Sevastopol<\/figcaption><\/figure>\n<\/div><\/div>\n\n\n\n

<\/p>\n\n\n\n

C\u00e2nd eram prin clasa a doua, venise Dan Ilie, \u00een vizit\u0103 la bunici (Mitu era fratele bunicului meu patern). Mo\u0219icu (bunicul lui Dan) – a\u0219a-i spuneam eu, pentru c\u0103 era mo\u0219ul tatei, ne-a chemat \u00een cas\u0103 pentru dou\u0103 lucruri. Primul: ne-a ar\u0103tat o medalie pe care o ob\u021binuse pe front, Crucea de Fier, \u0219i ne-a cerut s\u0103 nu spunem nim\u0103nui despre ea, pentru c\u0103, dintre to\u021bi, comuni\u0219tii \u201esunt cei mai r\u0103i\u201d. Eu am r\u0103mas uimit, aveam de toate \u0219i nu \u00een\u021belegeam de unde acumulase aceast\u0103 ur\u0103 fa\u021b\u0103 de regim (atunci, nu priveam sistemul drept regim, preocup\u0103rile mele fiind s\u0103 m\u0103 joc oric\u00e2t pot de mult \u0219i s\u0103 am vacan\u021be infinite). <\/p>\n\n\n\n

\u00cen b\u0103t\u0103lia de la Sevastopol, mo\u0219icul, sanitar pe front, fusese r\u0103nit – o schij\u0103 l-a nimerit \u00een coaps\u0103, at\u00e2t de recunosc\u0103tor a fost r\u0103nii, \u00eenc\u00e2t a refuzat s\u0103 i se extrag\u0103 schija (a \u00eentrebat medicul dac\u0103 poate sta cu ea \u00een picior \u0219i i-a spus c\u0103 da): \u201eDatorit\u0103 schijei, sunt viu\u201d – sus\u021binea \u0219i ne \u00eendemna s\u0103-l palp\u0103m – astfel, deveneam \u0219i noi recunosc\u0103tori metalului bl\u00e2nd care avusese grij\u0103 s\u0103 ne \u201eaduc\u0103\u201d str\u0103mo\u0219ul acas\u0103. Ca \u00een filmele SF, schija \u201el-a lovit\u201d din nou… Cu un an \u00eenainte s\u0103 moar\u0103 (\u00een 1987), a \u00eenceput s\u0103-l doar\u0103 piciorul, dar, fiindc\u0103 suferea de inim\u0103 \u0219i era \u0219i \u00een v\u00e2rst\u0103, 78 de ani, i s-a refuzat opera\u021bia. <\/p>\n\n\n\n

Despre Sevastopol, spunea c\u0103 nu se vedea cerul de la proiectilele cu care tr\u0103geau ru\u0219ii, din toate col\u021burile. Ori de la Sevastopol ori de altundeva, a sc\u0103pat de o patrul\u0103 sovietic\u0103, ascunz\u00e2ndu-se \u00eentr-un butoi de varz\u0103 murat\u0103 (butoiul era gol, dar p\u00e2n\u0103 atunci, o asemenea folosin\u021b\u0103 i se atribuise, iar cei din patrul\u0103 nu au avut g\u00e2ndul s\u0103-l verifice): \u201eM-am aruncat \u00een butoi \u0219i am tras capacul. \u00cei auzeam pe ru\u0219i sporov\u0103ind nedumeri\u021bi\u201d. Spaima pe care o va fi tr\u0103it atunci se resim\u021bea \u00een glasu-i r\u0103gu\u0219it (o r\u0103gu\u0219eal\u0103 moale, sentimental\u0103). Inima parc\u0103-i zdup\u0103ia mai tare… <\/p>\n\n\n\n

Mai obi\u0219nuia s\u0103 relateze un episod… \u00cen timp ce se retr\u0103geau, de undeva, din lateralul drumului, o voce le-a strigat \u00een rom\u00e2ne\u0219te c\u0103 sunt \u00een siguran\u021b\u0103, iar ei au crezut-o, s-au expus, conform indica\u021biei (i-au crezut rom\u00e2ni pe cei ascun\u0219i) \u0219i au fost ataca\u021bi cu foc de mitralier\u0103.<\/p>\n\n\n\n

<\/p>\n\n\n\n

\n\n\n\n

\u00cen cas\u0103, ne-a a\u0219ezat la mas\u0103 \u0219i ne-a dat s\u0103 socotim (al doilea obiectiv pentru care ne strigase), mie \u0219i lui Dan, c\u00e2\u021bi ani a tr\u0103it Sadoveanu: \u201eS-a n\u0103scut \u00een 1880 \u0219i a murit \u00een 1961\u201d. Dan a calculat \u00eenaintea mea (era \u0219i mai mare cu un an) \u0219i a c\u00e2\u0219tigat competi\u021bia (era s\u0103 scriu \u201er\u0103zboiul\u201d). \u201eNecazul\u201d mi-a r\u0103mas mult\u0103 vreme \u00een suflet \u0219i chiar a fost \u201eamplificat\u201d \u00een alt an, \u00eentr-o zi de var\u0103, c\u00e2nd, plini de elan, l-am \u00eenso\u021bit pe mo\u0219icul \u00een Bani\u021ba, o coast\u0103 proeminent\u0103, vizibil\u0103 din tot satul, acolo unde porumbul d\u0103duse \u00een copt. Ne-am dus s\u0103 lu\u0103m porumbi s\u0103 fierbem. A fost un pretext \u0219i pentru b\u0103tr\u00e2n s\u0103-\u0219i revad\u0103 locul (care acum f\u0103cea parte din CAP). \u00cel cuno\u0219tea pe paznic. I-a spus, \u00eentre altele, c\u0103 este \u00eenso\u021bit de copilul doctorului. \u201eCare e? Acesta?\u201d a \u00eentrebat paznicul, ar\u0103t\u00e2nd spre mine. Mo\u0219icul a negat, l-a apucat pe Dan de umeri \u0219i l-a scos cu m\u00e2ndrie \u00een fa\u021b\u0103. M-am sim\u021bit de parc\u0103 a\u0219 fi f\u0103cut vreun r\u0103u, nu a\u0219 fi vrut s\u0103 mai fi fost acolo, \u00eemi regretam agrementul de a-i fi \u00eenso\u021bit. Dialogul era formal, de aceea, un \u201eDa\u201d, chiar dac\u0103 nu adev\u0103rat, ar fi fost suficient, nu deranja pe nimeni, \u00eencheia discret subiectul. Scopul nostru era cu totul altul, nu s\u0103 ne identific\u0103m sau dac\u0103 tot am f\u0103cut-o, m\u0103car s\u0103 nu ne fi pus pe unul \u00een superioritate fa\u021b\u0103 de altul, eram ni\u0219te copii \u0219i, \u00een plus, ta\u021bii no\u0219tri sunt unici. Mi-am dat seama c\u0103, \u00eentr-o situa\u021bie extrem\u0103, a\u0219 fi fost sacrificat f\u0103r\u0103 discu\u021bie, f\u0103r\u0103 a se fi parlamentat pe tem\u0103, a se fi dep\u0103\u0219it situa\u021bia altfel. \u00cen acel moment, nu eram \u00een siguran\u021b\u0103. Ce \u00eenseamn\u0103 s\u0103 fi plecat cu al\u021bii la drum, dec\u00e2t cu p\u0103rin\u021bii sau cu bunicii t\u0103i! Partea bun\u0103 a fost c\u0103 m-am sim\u021bit mai mult al tatei, m-am retras din realitate, la pieptul lui (la modul figurat), ca puiul de cangur \u00een marsupial, pentru a m\u0103 asigura de tot ce-mi r\u0103pise aiurea momentul. <\/p>\n\n\n\n

Mitu era om calculat, pe Bani\u021ba, \u00een urcu\u0219, era mul\u021bumit c\u0103 putea respira \u00een voie, abandonase fumatul, cu ani \u00eenainte: \u201eLe-am aruncat (la \u021big\u0103ri se referea), d\u0103-le dracu! Pe coast\u0103, abia \u00eemi tr\u0103geam sufletul \u0219i m-am speriat\u201d. <\/p>\n\n\n\n

Sup\u0103rarea mea a trecut, a fost de moment \u0219i nu-l poate defini pe mo\u0219icul, altfel, om admirabil, lucid, cu harul povestirii \u0219i curajos. \u00cen deal, la noi, ne m\u0103rturisea (mie \u0219i tatei) c\u0103 nu-i este team\u0103 de moarte: \u201eA murit tata, bunicul \u0219i at\u00e2\u021bia din neam \u00eenaintea mea. M\u0103 duc \u0219i eu l\u00e2ng\u0103 ei\u201d… Parc\u0103-l v\u0103d: \u00eembr\u0103cat \u00een c\u0103ma\u0219\u0103 alb\u0103, curat\u0103, bine c\u0103lcat\u0103, \u00een pantaloni negri de dimie. Dar eu nu m\u0103 pot tr\u0103da pe mine, copilul care am fost, cu emo\u021biile de totdeauna ale v\u00e2rstei (emo\u021biile m-au muncit continuu, p\u00e2n\u0103 \u0219i ast\u0103zi – trag de ele ca de piatra de moar\u0103). <\/p>\n\n\n\n

\n\n\n\n

La Craiova, tot cam la aceea\u0219i v\u00e2rst\u0103 (opt – nou\u0103 ani), am r\u0103mas singur \u00een apartamentul m\u0103tu\u0219ii Marioara, pentru c\u00e2teva ore. Cump\u0103rase copiilor ei: vioar\u0103 (pentru b\u0103iat) \u0219i acordeon (pentru fat\u0103). M-au atras clapele alb-negru. Am luat acordeonul \u0219i \u201einterpretam\u201d prin camer\u0103. Pentru scurt timp, c\u0103ci vecinii de jos au \u00eenceput s\u0103 bat\u0103 \u00een \u021beav\u0103. Nu erau melomani. Am stat cu frica \u00een s\u00e2n. Am crezut c\u0103 m\u0103 vor p\u00e2r\u00ee m\u0103tu\u0219ii, de care \u00eemi era ru\u0219ine – unu: s\u0103 nu cread\u0103 c\u0103 am stricat instrumentul, doi: c\u0103 i-am deranjat vecinii, pun\u00e2ndu-mi verii \u00een ipostaz\u0103 nefast\u0103, probabil vecinii pe ei \u00eei b\u0103nuiau c\u0103 au f\u0103cut g\u0103l\u0103gie \u0219i nu eu, intrusul care eram. <\/p>\n\n\n\n

M-am uitat prin bibliotec\u0103. Am descoperit c\u0103r\u021bi de care nu mai v\u0103zusem: mici, de pu\u021bine pagini \u0219i viu colorate. Pre\u021b: un leu. Am luat una, Sticletele<\/em> de Mihail Sadoveanu. \u00cemi puneam \u00eentrebarea, la finalul lecturii, cum a reu\u0219it sticletele s\u0103 ia pene de la alte p\u0103s\u0103ri \u0219i s\u0103 r\u0103m\u00e2n\u0103 \u00een \u201estraiul\u201d de ast\u0103zi. Mi-l \u00eenchipuiam ca pe puii gola\u0219i pe care-i v\u0103zusem ie\u0219ind din ou\u0103, iar posibilitatea de a se fi \u00eenzestrat cu penaj str\u0103in o atribuiam puterii lui de pas\u0103re s\u0103lbatic\u0103. <\/p>\n\n\n\n

\n\n\n\n

\u00cen liceu, am \u00eencercat s\u0103 citesc Baltagul<\/em>, dar nu am reu\u0219it. M\u0103 influen\u021base filmul prin atmosfera sumbr\u0103 a cadrelor \u0219i prin muzica prevestitoare a tragediei. Am reluat romanul abia \u00een vara anului 1997, c\u00e2nd nu-l mai l\u0103sam din m\u00e2n\u0103 \u0219i ar fi trebuit, fiindc\u0103 m\u0103 preg\u0103team pentru examenul de definitivare. Baltagul <\/em>este, \u00eentr-adev\u0103r, o capodoper\u0103. <\/p>\n\n\n\n

\u00cen liceu (eram chiar \u00een clasa a XII-a), m-au atras acele microromane: Venea o moar\u0103 pe Siret<\/em>, Bordeenii<\/em>, Pa\u0219tele blajinilor<\/em>, Locul unde nu s-a \u00eent\u00e2mplat nimic<\/em> \u0219.a. Atmosfera paginilor (care m\u0103 lini\u0219tea, \u00eemi f\u0103cea bine) coincidea cu aceea a vremurilor de r\u0103scruce pentru mine, care aveam \u00een fa\u021b\u0103 at\u00e2tea examene, pentru a deveni \u0219i eu ceea ce speram s\u0103 fiu. <\/p>\n\n\n\n

<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"

C\u00e2nd eram prin clasa a doua, venise Dan Ilie, \u00een vizit\u0103 la bunici (Mitu era fratele bunicului meu patern). Mo\u0219icu (bunicul lui Dan) – a\u0219a-i spuneam eu, pentru c\u0103 era mo\u0219ul tatei, ne-a chemat \u00een cas\u0103 pentru dou\u0103 lucruri. Primul: ne-a ar\u0103tat o medalie pe care o ob\u021binuse pe front, Crucea de Fier, \u0219i ne-a … Continu\u0103 lectura Mihail Sadoveanu: Un scriitor care m-a fascinat<\/span> →<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":2,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-792","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-uncategorized"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/blog.revistaderecenzii.com\/index.php\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/792","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/blog.revistaderecenzii.com\/index.php\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/blog.revistaderecenzii.com\/index.php\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/blog.revistaderecenzii.com\/index.php\/wp-json\/wp\/v2\/users\/2"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/blog.revistaderecenzii.com\/index.php\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=792"}],"version-history":[{"count":31,"href":"https:\/\/blog.revistaderecenzii.com\/index.php\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/792\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":2989,"href":"https:\/\/blog.revistaderecenzii.com\/index.php\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/792\/revisions\/2989"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/blog.revistaderecenzii.com\/index.php\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=792"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/blog.revistaderecenzii.com\/index.php\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=792"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/blog.revistaderecenzii.com\/index.php\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=792"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}