{"id":8056,"date":"2023-02-22T06:41:54","date_gmt":"2023-02-22T06:41:54","guid":{"rendered":"https:\/\/blog.revistaderecenzii.com\/?p=8056"},"modified":"2023-02-22T06:41:54","modified_gmt":"2023-02-22T06:41:54","slug":"m-frisch-biedemann-si-incendiatorii-analiza-literara","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/blog.revistaderecenzii.com\/index.php\/2023\/02\/22\/m-frisch-biedemann-si-incendiatorii-analiza-literara\/","title":{"rendered":"M. Frisch, Biedemann \u0219i incendiatorii. Analiz\u0103 literar\u0103"},"content":{"rendered":"\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Max Frisch<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp; Fa\u021b\u0103 de tragedia antic\u0103, unde corul subliniaz\u0103 for\u021ba destinului, \u00een drama lui M. Frisch, <em>Biedemann \u0219i incendiatorii<\/em>, subintitulat\u0103 <em>Pies\u0103 didactic\u0103 f\u0103r\u0103 moral\u0103<\/em>, dimpotriv\u0103, se c\u00e2nt\u0103 despre capabilitatea omului de a-\u0219i determina singur soarta. Corul este o prezen\u021b\u0103 efectiv\u0103 \u00een direc\u021bia de a atenua psihoza incendiului imprimat\u0103 piesei de propensiunea latent\u0103 a celor doi piromani g\u0103zdui\u021bi de Biedemann.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp; \u00cen surprinderea gesturilor banale, precum aprinderea unei \u021big\u0103ri, autorul tezaurizeaz\u0103 \u0219i reac\u021bia interioar\u0103 a personajului. Biedermann, protagonistul dramei, este preocupat mai mult s\u0103 se revolte fa\u021b\u0103 de vigilen\u021ba exagerat\u0103 a pompierilor dec\u00e2t s\u0103 fie prudent cu tempoul existen\u021bial din propria-i cas\u0103. G\u00e2ndurile sale, rostite \u00een barb\u0103 (\u201e\u00een ziua de azi nu mai e chip s\u0103 aprinzi o \u021bigar\u0103 f\u0103r\u0103 s\u0103 nu te g\u00e2nde\u0219ti la incendiu!&#8230;\u021ai se face sil\u0103\u201d), au o replic\u0103 vie \u0219i irepresibil\u0103 \u00een nuan\u021bele ei populare, din partea coralei: \u201eVede\u021bi, cet\u0103\u021beni ai ora\u0219ului natal, Noi suntem paznici ai ora\u0219ului natal, Noi st\u0103m de straj\u0103; Cu urechea la p\u00e2nd\u0103, Vrem binele bunului cet\u0103\u021bean\u201d. Interven\u021bia sonor\u0103 e analog\u0103 melopeelor care se aud din gura gondolierilor sau vocifer\u0103rilor din <em>O scrisoare pierdut\u0103<\/em>. Partitura avanseaz\u0103 \u00een filosofie, prin astfel de mesaj: \u201eNoi st\u0103m de straj\u0103, Cu urechea la p\u00e2nd\u0103, Spre a dezv\u0103lui ceea ce-i \u00eenv\u0103luit \u0218i spre a stinge, \u00eenainte de a fi prea t\u00e2rziu, Ceea ce-i \u00een primejdie s\u0103 ard\u0103\u201d. Repro\u0219ul relativ la eventuala neglijen\u021b\u0103 a cet\u0103\u021benilor este plasat de corifeu, de asemenea \u00een termeni profunzi, semnificativi pentru viziunea renascentist\u0103 a dramaturgului: \u201eMulte sunt \u00een primejdie s\u0103 ard\u0103, Totu\u0219i nu tot ceea ce arde Se datore\u0219te nestr\u0103mutatei sor\u021bi\u201d. Versurile devin ilustrative pentru dragostea \u00een sine, pentru faptul \u00een care echilibrul emo\u021bional este periclitat de c\u0103tre un sentiment puternic, nea\u0219teptat, de care nu este de vin\u0103 soarta, o no\u021biune abstract\u0103 pentru un summum de e\u0219ecuri \u0219i de bucurii.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp; Ac\u021biunea piesei pare desprins\u0103 din ziarul pe care-l cite\u0219te Biedermann, r\u0103sturnat\u0103 \u00een realitate printr-o simpl\u0103 rotire a m\u00e2inii, gest care \u00eentoarce conul cu p\u00e2lnia \u00een jos, permi\u021b\u00e2nd am\u0103nuntelor din articol s\u0103 invadeze spa\u021biul aceluia c\u0103ruia \u00eei repugn\u0103 ce afl\u0103 din ziare. O explica\u021bie pentru piromanie transpare simplu, din preten\u021bia lui Schmitz (\u201eun lupt\u0103tor\u201d) de a ob\u021bine o dovad\u0103 concret\u0103 de omenie, din partea celui pe care-l viziteaz\u0103, altfel nu se va sfii s\u0103 dea foc locului unde se va sim\u021bi nedrept\u0103\u021bit \u0219i dispre\u021buit. Furia din cuvinte ajunge mai t\u00e2rziu la interlocutor, c\u00e2nd acesta deja a replicat pe seama subiectului \u00eenceput, iar efectul umoristic deschide alte por\u021bi semantice, \u00eenspre absurd; astfel, lupt\u0103torul ar fi primit numele de familie \u201eSchmitz\u201d f\u0103r\u0103 efort, a intrat neinvitat c\u00e2ndva \u00eentr-un loc de unde s-a ales cu o identitate \u2013 aceasta de deduce prin izolarea secven\u021bei de rest, dar, \u00een ansamblu, conota\u021bia este alta, extrem de frecvent\u0103, anume c\u0103 interven\u021biile dialogale se suprapun, enun\u021burile nefiind duse p\u00e2n\u0103 la cap\u0103t din cauza ner\u0103bd\u0103rii unuia dintre convorbitori):<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u201eSchmitz: Bun\u0103 seara!<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Biedermann: Ce \u00eenseamn\u0103 asta? I-am spus r\u0103spicat servitoarei s\u0103 a\u0219tep\u021bi afar\u0103 pe culoar. Cum se poate&#8230; a\u0219a&#8230; f\u0103r\u0103 s\u0103 ba\u021bi.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Schmitz: Numele meu e Schmitz.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">BIEDERMANN: F\u0103r\u0103 s\u0103 ba\u021bi.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Schmitz: Schmitz Josef\u201d.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp; Discu\u021bia este un prilej pentru oaspetele intempestiv, pentru fostul lupt\u0103tor Schmitz, de a-\u0219i evalua mai bine gazda, pe care p\u00e2n\u0103 acum pretinde a o fi cunoscut \u201enumai din unghiul cel mai favorabil\u201d. Pretextul vizitei l-a g\u0103sit \u00een scena de la cafenea, din seara precedent\u0103, c\u00e2nd Biedermann s-a manifestat zgomotos contra incendiatorilor, b\u0103t\u00e2nd cu pumnii \u00een mas\u0103. Refugiat \u00eentr-un col\u021b al terasei, Schmitz i-a apreciat imixtiunea drept mostr\u0103 de franche\u021be. Totu\u0219i, presta\u021bia nu l-a convins definitiv \u0219i pentru a afla adev\u0103rul relativ naturii interioare a acestui domn, s-a g\u00e2ndit s\u0103-l viziteze. Schmitz ac\u021bioneaz\u0103 destul de cinic, \u00eentruc\u00e2t incendiile au fost provocate de pretin\u0219i negustori ambulan\u021bi, dup\u0103 cum se consemneaz\u0103 \u0219i \u00een ziare, iar el se prezint\u0103 drept \u201efost lupt\u0103tor la categoria grea\u201d, calitate \u00een spatele c\u0103reia \u00ee\u0219i ascunde \u00eenclina\u021bia piroman\u0103, chinuitoare \u0219i pentru sine, de aceea \u00ee\u0219i adun\u0103, din conversa\u021bia purtat\u0103, vagi motive de calmare a propriei con\u0219tiin\u021be \u0219i, totodat\u0103, de montare a faptei reprobabile. \u00cen precizarea: \u201eDe oameni ca dumneavoastr\u0103, domnule Biedermann, avem nevoie!\u201d, este ironic, ton de care Biedermann nu-\u0219i d\u0103 seama, pic\u00e2nd \u00een capcan\u0103 (\u00een sensul c\u0103 ajunge s\u0103-\u0219i deschid\u0103 prea mult sufletul). Vizitatorul cu identitate fals\u0103 \u00eel define\u0219te drept \u021bint\u0103 potrivit\u0103 pentru incendiatori, deoarece \u00eei c\u00e2\u0219tig\u0103 \u00eencrederea prea u\u0219or.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp; Schmitz se insinueaz\u0103 ca autor al incendiului care a mistuit circul la care a lucrat, dar nu este depistat, dimpotriv\u0103, se consider\u0103 victim\u0103. Mai mult, \u00een viziunea lui, cel care ar fi aprins \u201e\u0219andramaua\u201d, m\u00e2na criminal\u0103, nu ar fi o persoan\u0103 anume, ci o entitate abstract\u0103, precum lipsa de con\u0219tiin\u021b\u0103 pe care bietul director (al circului), mort \u00een incendiu, o clama \u00een mai multe r\u00e2nduri: \u201eM\u0103 cuno\u0219ti\u201c, mi-a zis el. \u201eLa ce bun s\u0103 am con\u0219tiin\u021b\u0103?\u201c Textual. \u201eCa s\u0103 le viu de hac fiarelor mele, n-am nevoie dec\u00e2t de o crava\u0219\u0103.\u201c Textual! Dintr-\u0103\u0219tia era. \u201eCon\u0219tiin\u021b\u0103!\u201c mi-a r\u00e2s el \u00een nas. \u201eC\u00e2nd cineva are o con\u0219tiin\u021b\u0103, zicea el, \u00eenseamn\u0103 de cele mai multe ori c\u0103 nu-i curat\u0103\u201d. Prin urmare, Biedermann, cel care trebuie s\u0103 \u00eenve\u021be o lec\u021bie din ceea ce i se spune, nu mai are nicio sc\u0103pare, va deveni victima incendiatorilor, indiferent de gradul civic \u0219i de vigilen\u021ba la care a ajuns. Asist\u0103m la un joc de-a \u0219oarecele \u0219i pisica.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp; \u201eFostul lupt\u0103tor\u201d vorbe\u0219te cu m\u00e2ndrie nedisimulat\u0103 despre statutul s\u0103u, acela de om nu ferit de necazuri. Colocvialitatea pe seama neajunsurilor, precum faptul c\u0103 e \u0219omer, reprezint\u0103 forma lui de ap\u0103rare fa\u021b\u0103 de orice i s-ar spune \u0219i l-ar ofensa. Vorbe\u0219te r\u0103spicat despre sine, iar dac\u0103 ar fi \u00eentrebat, cu siguran\u021b\u0103 \u0219i despre meteahna lui de nest\u0103p\u00e2nit de a distruge prin foc. \u00cen lipsa interoga\u021biilor de acest gen, se rezum\u0103 strict la realitate, nimic din ce ar umfla-o nu-i traverseaz\u0103 discursul. Se mul\u021bume\u0219te cu pu\u021binul care i se ofer\u0103, o mas\u0103 aparent frugal\u0103 sau podul drept loc de dormit: \u201eSchmitz: Sunt obi\u0219nuit s\u0103 m\u0103 culc pe jos, domnule Biedermann. Tat\u0103l meu era c\u0103rbunar. Sunt obi\u0219nuit\u201d.&nbsp;<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp; Schmitz mai are un obiectiv, aproape onorabil, dac\u0103 ar fi \u00eenso\u021bit de o practic\u0103 adecvat\u0103 de \u00eendeplinire. El este indignat de faptul c\u0103 \u201e\u00een ziua de azi majoritatea oamenilor nu mai cred \u00een Dumnezeu, ci \u00een pompieri\u201d. Cu alte cuvinte, urm\u0103re\u0219te s\u0103 schimbe optica, s\u0103 \u00eentoarc\u0103 pe oameni cu fa\u021ba \u00eenspre Dumnezeu, \u00eens\u0103 modalitatea la care se g\u00e2nde\u0219te e proprie psihozei care s-a instalat \u00een ora\u0219, face parte din acele fenomene care au generat-o, anume s\u0103 dea foc \u00een continuare caselor \u00een care va intra. Se consider\u0103 nedrept\u0103\u021bit \u00een virtutea unui paradox, pe care \u0219i l-a f\u0103urit singur, prin interpretarea eronat\u0103 a unui eveniment \u00een care s-a \u00eent\u00e2mplat s\u0103 fie actant (el, fost lupt\u0103tor, s\u0103 fie luat de guler \u0219i aruncat \u00een strad\u0103 de c\u0103tre un amator): \u201eAm trecut prin multe. Abia intr\u0103 unul ca noi \u00eentr-o cas\u0103, un individ f\u0103r\u0103 cravat\u0103, f\u0103r\u0103 c\u0103p\u0103t\u00e2i, \u00eenfometat. Ia loc, \u021bi se spune, \u0219i pe la spate cheam\u0103 poli\u021bia. Ce p\u0103rere ave\u021bi? Eu cer un ad\u0103post, nimic altceva, un brav lupt\u0103tor, care a luptat toat\u0103 via\u021ba lui: dar iat\u0103 c\u0103 un domn care n-a luptat \u00een via\u021ba lui te ia de guler\u201d. Schmitz devine un X-Men, din teapa celor dint\u00e2i, nu printr-o abilitate supranatural\u0103, ci datorit\u0103 radicalit\u0103\u021bii presupuse de planul criptic pentru care a optat. Inten\u021bia are valen\u021ba misiunii primite de Iona, din partea divinit\u0103\u021bii (de a ajuta pe cet\u0103\u021beni s\u0103 revin\u0103 la credin\u021ba adev\u0103rat\u0103 \u00een Dumnezeu).<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp; Treptat, fobia general\u0103 de incendii este \u00eenlocuit\u0103 de monomania particular\u0103, apar\u021bin\u00e2nd lui Schmitz, justificabil\u0103 de acesta prin echivalentul lexical \u201eomenie\u201d; el se axeaz\u0103 pe identificarea punctelor de umanitate \u0219i exult\u0103 c\u00e2nd i se pare c\u0103 le-a aflat. \u00cen plus, presteaz\u0103 rolul justi\u021biarului, ignor\u00e2nd posibilitatea de a merge la un psihiatru, fapt care i-ar fi de folos, at\u00e2t lui, c\u00e2t \u0219i comunit\u0103\u021bii. \u00cens\u0103 c\u00e2nd este bine primit, nu e mul\u021bumit pe deplin, g\u0103sind caren\u021be de atitudine la cel care-l g\u0103zduie\u0219te. Unde nu constat\u0103 prezen\u021ba omeniei, dup\u0103 un tipar atipic, elaborat de el, \u00ee\u0219i propune s\u0103 purifice locul prin foc.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp; Biedermann, extrem de amabil cu acest oaspete bizar \u0219i agresiv, se dovede\u0219te lipsit de suflet fa\u021b\u0103 de Knechtling, un angajat pe care l-a concediat \u0219i pe care nu-l prime\u0219te la discu\u021bii. Pentru acest soi de mali\u021bie este de acuzat \u0219i tocmai de aceea Schmitz \u0219i Willi \u00eei poart\u0103 s\u00e2mbetele. Biedermann nu sesizeaz\u0103 pericolul, pentru c\u0103 este orbit de propria-i team\u0103, alimentat\u0103 continuu de jurnalele pe care le r\u0103sfoie\u0219te zilnic, de a nu-i lua foc locuin\u021ba: \u201e(Corul:) Cel care se teme<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">E mai orb dec\u00e2t orbul.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Sper\u00e2nd \u00eentotdeauna<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">S\u0103 \u00eenl\u0103ture nenorocirea, \u00eei deschide bra\u021bele,<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Vai, dezarmat<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">\u0218i obosit de spaim\u0103,<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Sper\u00e2nd mereu,<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">P\u00e2n\u0103 ce-i<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Prea t\u00e2rziu\u201d.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp; Willi Eisenring intr\u0103 \u00een pies\u0103 cu partea de sinceritate care-i lipse\u0219te lui Schmitz, face o clasificare a modalit\u0103\u021bilor de dedublare uzitate de acesta: \u201eGluma e al treilea mod de a te camufla. Al doilea e sentimentalismul. Adic\u0103 marafeturi de soiul celor pe care le istorise\u0219te Sepp: copil\u0103ria lui \u00een p\u0103dure la c\u0103rbunari, orfelinatul, circul \u0219i a\u0219a mai departe. Dar cel mai bun \u0219i mai sigur mijloc de camuflaj, dup\u0103 umila mea p\u0103rere, este, dintotdeauna, s\u0103 spui adev\u0103rul gol-golu\u021b. E caraghios, dar nimeni nu crede adev\u0103rul\u201d. De fapt, \u00ee\u0219i deconspir\u0103 planul, pe baza c\u0103ruia a intrat \u00een cas\u0103. Este uimit c\u0103 nu este crezut. Eisenring \u0219i Corul, de\u0219i ac\u021bioneaz\u0103 simultan, totu\u0219i au scopuri opuse: primul se preg\u0103te\u0219te pentru incendiere, al doilea, Corul \u2013 personaj colectiv, pentru interven\u021bie, \u00eentruc\u00e2t posibilitatea de prevenire este anulat\u0103 de comportamentul tolerant fa\u021b\u0103 de oaspe\u021bi, al lui Biedermann, comportament prin care \u00eencearc\u0103, de altfel inutil, s\u0103-i \u00eenduplece s\u0103 nu-i incendieze cherestegeria (prin omenie sau alte caracteristici pre\u021buite de primul interlocutor, de Schmitz).<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp; Cei doi incendiatori, \u00eentruchip\u0103ri ale r\u0103ului, cer gazdei s\u0103 le \u00eenm\u00e2neze chibriturile, \u00een numele unei credin\u021be \u00een ei, nu \u00een ceea ce \u00eenseamn\u0103 prietenia \u00een general. A-i asculta echivaleaz\u0103 \u00een context cu a li se fi supus integral \u0219i a-\u0219i fi dat singur foc la cas\u0103, vina celor doi fiind, astfel, abolit\u0103. Prin acest gest, de a le fi pus chibriturile \u00een m\u00e2n\u0103 ca dovad\u0103 a unei prietenii adev\u0103rate care s-ar fi \u00eenchegat atunci, \u00een asemenea rulaj de pretexte \u0219i de amenin\u021b\u0103ri voalate, Biedermann atrage cu sine, \u00een alunecarea la propriu \u00een lumea de apoi, \u00eentregul s\u0103u anturaj, compus din so\u021bia Babette \u0219i Anna, fata \u00een cas\u0103.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp; Explica\u021biile despre \u201ecer\u201d se bazeaz\u0103 numai pe sim\u021burile olfactiv \u0219i auditiv, nu pe o tr\u0103ire profund\u0103. Cei doi so\u021bi, \u00een condi\u021bia de spirite \u00een care s-au trezit, se tem de alc\u0103tuirea simplist\u0103 a cerului: \u201eBabette: A\u0219tept\u0103m de o jum\u0103tate de ve\u0219nicie. (Sugarul zbiar\u0103.) \u0218i sugarul \u0103sta care zbiar\u0103 \u00eentruna! (Papagalul \u021bip\u0103 asurzitor.) Gottlieb!<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Biedermann: Ce vrei?<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Babette: Cum de-a ajuns un papagal \u00een cer? (Se aude o sonerie.)<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Biedermann: Babette, te rog, nu m\u0103 scoate din s\u0103rite! De ce s\u0103 nu ajung\u0103 un papagal \u00een cer? De vreme ce e nevinovat. (Se aude o sonerie.) Ce-a fost asta?<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Babette: Soneria noastr\u0103.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Biedermann: Cine o fi? (Se aude \u00een acela\u0219i timp sugarul zbier\u00e2nd, soneria sun\u00e2nd \u0219i papagalul \u021bip\u00e2nd).<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">Babette: Numai de n-ar fi fost papagalul! \u0218i pe deasupra \u0219i sugarul! Nu pot s\u0103 suport, Gottlieb, un t\u0103r\u0103boi ca \u0103sta o ve\u0219nicie&#8230; ca \u00eentr-o mahala\u201d.<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp; M\u0103rturisirile pe care \u0219i le fac sunt o evocare succint\u0103 a rela\u021biei lor de convie\u021buire, o relevare a nuan\u021belor pe care \u0219i le-au b\u0103nuit, dar nu le-au numit niciodat\u0103. Se observ\u0103 preocuparea b\u0103rbatului de a se spovedi, fiind convins c\u0103 este auzit \u0219i, totodat\u0103, iertat de c\u0103tre un \u00eenger omniprezent. A\u0219a-zisa lips\u0103 de p\u0103cate de fapt le confirm\u0103. Concep\u021bia asupra semnifica\u021biei vocabulei \u201ep\u0103cat\u201d este eronat\u0103, fiindc\u0103 la judecata de apoi, nu exist\u0103 jum\u0103t\u0103\u021bi de m\u0103sur\u0103. Un g\u00e2nd vinovat, chiar dac\u0103 nu este \u00eenso\u021bit de fapt\u0103, \u00eel incrimineaz\u0103 pe cel care-l nutre\u0219te \u2013 aceasta pierde din vedere protagonistul: \u201eBiedermann: Sunt nevinovat! Am cinstit pe tat\u0103l \u0219i pe mama mea, asta o \u0219tii, mai ales pe mama, lucru care te-a sup\u0103rat adesea. Am p\u0103zit cele zece porunci, toat\u0103 via\u021ba mea, Babette. Nu mi-am f\u0103cut niciodat\u0103 chip cioplit, fereasc\u0103 sf\u00e2ntul! N-am furat nicic\u00e2nd; am avut \u00eentotdeauna tot ce ne-a trebuit. \u0218i nici n-am ucis vreodat\u0103. N-am lucrat duminica. N-am r\u00e2vnit niciodat\u0103 la casa vecinului meu, \u0219i atunci c\u00e2nd am r\u00e2vnit-o, am cump\u0103rat-o. \u0218i s\u0103 cumperi e, fire\u0219te, \u00eeng\u0103duit. \u0218i nici nu \u0219tiu s\u0103 fi min\u021bit vreodat\u0103! N-am s\u0103v\u00e2r\u0219it niciun adulter, Babette, z\u0103u, c\u0103 nu&#8230; \u00een compara\u021bie cu al\u021bii!\u201d.&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp; Umorul lui Frisch este negru. Poli\u021bistul care ar fi trebuit s\u0103 ajung\u0103 la domiciliul familiei Biedermann, pentru a-i aresta pe cei doi oaspe\u021bi culpabili, se reg\u0103se\u0219te \u00een cer, \u00eenzestrat cu o pereche de aripi, ca \u00eengerii, fiind o replic\u0103 a imaginii pe care unii cet\u0103\u021beni \u0219i-au format-o despre aceast\u0103 categorie profesional\u0103. Cel f\u0103r\u0103 de credin\u021b\u0103 \u00een via\u021ba de apoi, numit Macac (specie de maimu\u021be, deci personaj din categoria evolu\u021bioni\u0219tilor), este marcat puternic de propriul liber-arbitru \u0219i nu-\u0219i d\u0103 seama c\u0103 a devenit el \u00eensu\u0219i spirit. \u00cen schimb, reac\u021bioneaz\u0103 \u00een virtutea impulsurilor civice, r\u0103mase intacte, \u00eentreb\u00e2nd&nbsp; despre al\u021bii. \u00cen mod paradoxal, Macacul \u00eendepline\u0219te un rol dinamic de triere prin puterea \u0219tampilei: \u201eCum de-au ajuns \u0103\u0219tia aici? (Poli\u021bistul se uit\u0103 \u00een rapoarte.) Poli\u021bistul: Liber-cuget\u0103tori. (Macacul are zece \u0219tampile \u0219i pune de fiecare dat\u0103 una). MACACUL: S\u0102 NU AI AL\u021aI DUMNEZEI AFAR\u0102 DE MINE. Poli\u021bistul: Un medic, care a f\u0103cut o injec\u021bie gre\u0219it\u0103. MACACUL: S\u0102 NU UCIZI. Poli\u021bistul: Un director cu \u0219apte secretare. MACACUL: S\u0102 NU FII DESFR\u00c2NAT. Poli\u021bistul Una care provoac\u0103 avorturi\u201d \u0219.a.m.d.&nbsp;<\/p>\n\n\n\n<p class=\"wp-block-paragraph\">&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp; \u00cen final, pentru c\u0103 \u00ee\u0219i rateaz\u0103 misiunea de salvare, Corul pretinde s\u0103 intervin\u0103 la alt\u0103 scar\u0103, mistic\u0103, de stingere a \u201efocului din iad\u201d. C\u00e2nd faptul le reu\u0219e\u0219te, iadul se mut\u0103 pe p\u0103m\u00e2nt, \u00een ora\u0219ul vajnicilor pompieri, pentru a-\u0219i lua din faptele oamenilor resursa ve\u0219nic\u0103, iezerul.&nbsp;<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"<p>Max Frisch &nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp;&nbsp; Fa\u021b\u0103 de tragedia antic\u0103, unde corul subliniaz\u0103 for\u021ba destinului, \u00een drama lui M. Frisch, Biedemann \u0219i incendiatorii, subintitulat\u0103 Pies\u0103 didactic\u0103 f\u0103r\u0103 moral\u0103, dimpotriv\u0103, se c\u00e2nt\u0103 despre capabilitatea omului de a-\u0219i determina singur soarta. Corul este o prezen\u021b\u0103 efectiv\u0103 \u00een direc\u021bia de a atenua psihoza incendiului imprimat\u0103 piesei de propensiunea latent\u0103 a celor &hellip; <a href=\"https:\/\/blog.revistaderecenzii.com\/index.php\/2023\/02\/22\/m-frisch-biedemann-si-incendiatorii-analiza-literara\/\" class=\"more-link\">Continu\u0103 lectura <span class=\"screen-reader-text\">M. Frisch, Biedemann \u0219i incendiatorii. Analiz\u0103 literar\u0103<\/span> <span class=\"meta-nav\">&rarr;<\/span><\/a><\/p>\n","protected":false},"author":2,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[1],"tags":[],"class_list":["post-8056","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-uncategorized"],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/blog.revistaderecenzii.com\/index.php\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8056","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/blog.revistaderecenzii.com\/index.php\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/blog.revistaderecenzii.com\/index.php\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/blog.revistaderecenzii.com\/index.php\/wp-json\/wp\/v2\/users\/2"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/blog.revistaderecenzii.com\/index.php\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=8056"}],"version-history":[{"count":1,"href":"https:\/\/blog.revistaderecenzii.com\/index.php\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8056\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":8057,"href":"https:\/\/blog.revistaderecenzii.com\/index.php\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/8056\/revisions\/8057"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/blog.revistaderecenzii.com\/index.php\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=8056"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/blog.revistaderecenzii.com\/index.php\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=8056"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/blog.revistaderecenzii.com\/index.php\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=8056"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}