Aveam caiete dup\u0103 mine… <\/p>\n\n\n\n
Scriam ceva de felul: <\/p>\n\n\n\n
\u201e\u00centr-o zi cu cer \u00eenchis, <\/p>\n\n\n\n
C\u00e2nd un soare \u00eenmuiat <\/p>\n\n\n\n
\u00een lumin\u0103 -mboln\u0103vit\u0103 de microb de nor<\/p>\n\n\n\n
M\u00e2ng\u00e2ia, cam dup\u0103 poft\u0103, <\/p>\n\n\n\n
O natur\u0103 primenit\u0103<\/p>\n\n\n\n
\u00een rochi\u021b\u0103 de cr\u0103ias\u0103\u201d…<\/p>\n\n\n\n
Le citeam bunicilor, care nu aveau nimic de spus, spre disperarea mea. S-a nimerit, \u00eentr-o zi, \u0219i mo\u0219ica (sora tatei), care era \u00eenv\u0103\u021b\u0103toare \u0219i am auzit-o pe mama Ioana (bunica): \u201eAi, feti\u021b\u0103, este ceva de poeziile lui?\u201d. Mo\u0219ica t\u0103cea, atitudine care m\u0103 inhiba, dar, \u00een spate, aveam sus\u021binerea doamnei Elena Joi\u021ba. Refuzul m\u0103tu\u0219ii (de a se pronun\u021ba) a scos-o cumva din \u021b\u00e2\u021b\u00e2ni pe mama Ioana, care a repetat imperativ \u00eentrebarea. Pu\u021bin surprins\u0103, mo\u0219ica a recunoscut c\u0103 nu se pricepe. Ori a\u0219a era, ori nu era emo\u021bionat\u0103 deloc… Eu am mers mai departe, cu visul de a ajunge s\u0103 scriu \u0219i s\u0103 public. Am trecut peste. Pentru mine, eu cel din interiorul meu, o laud\u0103 contextual\u0103 ar fi contat, dar nu a vrut s\u0103 vin\u0103. St\u0103tea (lauda sau p\u0103rerea de complezen\u021b\u0103) \u00eenchis\u0103 \u00een cutia caracterului celei de la care speram mai mult. <\/p>\n\n\n\n
Mirela*, o veri\u0219oar\u0103 de rangul al doilea, durdulie \u0219i mai mare dec\u00e2t mine cu vreo doi ani – \u00eei re\u021bin perfect chipul de atunci (fa\u021b\u0103 rotund\u0103, bucle negre, dantur\u0103 cu strung\u0103rea\u021b\u0103) – , \u00eei vizita mai des pe bunici. \u00cen sf\u00e2r\u0219it, mi-am zis, cu Mirela pot vorbi despre… poezie. <\/p>\n\n\n\n
\u201eTrei caiete cu din astea (la poezii se referea) am \u0219i eu\u201d – a sunat replica ei. A pus capac. Mi-a promis c\u0103 mi le va aduce s\u0103 le v\u0103d (nici p\u00e2n\u0103 ast\u0103zi nu a mai ajuns). M\u0103 \u00eenv\u00e2rteam, se vede, \u00eentr-un mediu receptiv preocup\u0103rilor mele, dar aveam c\u0103r\u021bile l\u00e2ng\u0103 mine: le deschideam (cum dai la o parte por\u021bile misterelor), \u00eenspre orizonturi uria\u0219e, care m\u0103 primeau cu surprize \u0219i aventuri, ale c\u0103ror ecouri \u00eemi \u00eembog\u0103\u021beau fiin\u021ba. Cea mai interesant\u0103 concluzie era aceasta: dup\u0103 ce str\u0103b\u0103team cu ochii peisaje exotice \u0219i v\u0103ile suflete\u0219ti ale eroilor, \u00eemi d\u0103deam seama c\u0103 nimic nu dep\u0103\u0219ea puterea mea de \u00een\u021belegere, dimpotriv\u0103, eram \u00eenc\u00e2ntat s\u0103 escaladez cu sufletul v\u00e2rfurile ame\u021bitoare ale lumii scriitorilor anteriori. <\/p>\n\n\n\n
(Va urma)<\/p>\n\n\n\n
ceea ce scriitorii anteriori fixaser\u0103 \u00een azurul \u00eenalt al cerului: v\u00e2rfurile piramidelor <\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Aveam caiete dup\u0103 mine… Scriam ceva de felul: \u201e\u00centr-o zi cu cer \u00eenchis, C\u00e2nd un soare \u00eenmuiat \u00een lumin\u0103 -mboln\u0103vit\u0103 de microb de nor M\u00e2ng\u00e2ia, cam dup\u0103 poft\u0103, O natur\u0103 primenit\u0103 \u00een rochi\u021b\u0103 de cr\u0103ias\u0103\u201d… Le citeam bunicilor, care nu aveau nimic de spus, spre disperarea mea. S-a nimerit, \u00eentr-o zi, \u0219i mo\u0219ica (sora tatei), … Continu\u0103 lectura Cum m\u0103 ajut\u0103 pe mine scrisul… (3) \u00cen casa bunicilor<\/span>