Medicul Ilie Marin are faim\u0103 \u00een regiune. Colegii de facultate (a studiat Medicina la Cluj-Napoca) l-au apelat \u201eMiki\u201d, dup\u0103 numele unui actor american (c\u0103ruia i-ar fi sem\u0103nat). Cognomenul i-a dep\u0103\u015fit numele. \u015ei la Cleanov, c\u00e2nd venea, indiferent c\u0103 st\u0103tea o or\u0103 sau trei, oamenii aflau \u015fi-l consultau (Socrul lui, \u201emo\u015ficu\u201c, e fratele bunicului meu patern). \u00cei mai aducea \u00een vizit\u0103 pe Rela \u015fi Dan, copiii lui, cam de-o v\u00e2rst\u0103 cu mine. Odat\u0103, de\u015fi au stat foarte pu\u0163in, ne-am jucat \u201eDu-te-vino!\u201c (joc bazat pe deprinderea de a trimite pe sfori o minge de plastic albastr\u0103, de la un juc\u0103tor la altul).<\/p>\n\n\n\n
\u00cen anul 1994, \u00eentr-o zi de noiembrie, la intrarea \u00een cas\u0103, am z\u0103rit \u00een cuier o hain\u0103 de piele. \u201eE a doctorului Ilie\u201c \u2013 mi-a explicat mama. \u201eL-au adus \u00een Craiova, la spital. A f\u0103cut accident vascular cerebral\u201c.<\/p>\n\n\n\n
Vestea p\u0103rea incredibil\u0103. Ultima dat\u0103, l-am v\u0103zut acum dou\u0103 s\u0103pt\u0103m\u00e2ni, la Pleni\u0163a. Acolo, e un t\u00e2rg s\u0103pt\u0103m\u00e2nal \u015fi taic\u0103-meu, st\u00e2nd p\u00e2n\u0103 iarna \u00een Cleanov, unde avem o cas\u0103, inten\u0163iona s\u0103 vad\u0103 cum sunt pre\u0163urile la gr\u00e2u. Noaptea, am petrecut-o la familia medicului. Casa lor e bine plasat\u0103, pe un platou de pe care, dac\u0103 pleci, ajungi destul de repede \u015fi f\u0103r\u0103 prea mare efort, \u00een punctele importante ale comunei. \u015ei t\u00e2rgul e aproape, cum ie\u015fi din curte, \u00een dreapta, pe coast\u0103. Destul de spa\u0163ioas\u0103, casa a fost cump\u0103rat\u0103 acum vreo patruzeci de ani, de la un fost boier.<\/p>\n\n\n\n
Am stat de vorb\u0103 ca niciodat\u0103. Nu mai tr\u0103isem o sear\u0103 de asemenea factur\u0103 (tata a c\u00e2ntat, a dep\u0103nat amintiri).<\/p>\n\n\n\n
A doua zi, pe sc\u0103ri, p\u00e2n\u0103 am ajuns la sec\u0163ia Reanimare<\/em> ca s\u0103-l v\u0103d pe doctor, mai mult ca s\u0103-i stau \u015fi eu la cap, am \u00eent\u00e2lnit numai oameni t\u0103cu\u021bi \u0219i tri\u0219ti. P\u00e2n\u0103 la urm\u0103, hainele lor erau singurele culori vii din cl\u0103dire. \u00cen rest, aparatur\u0103 grea, de metal murdar, cenu\u015fiu, mucegai \u00een col\u0163ul saloanelor\u2026<\/p>\n\n\n\n Ca \u00eentr-o re\u0163et\u0103, f\u0103r\u0103 nimic optimist \u00een preajm\u0103, bolnavii st\u0103teau nemi\u015fca\u0163i \u00een paturi, \u00eencheindu-se cu meticulozitate \u2013 cei care mai aveau ceva putere \u2013 la ultimul nasture al pijamalei.<\/p>\n\n\n\n Am stat \u00een u\u015fa salonului \u015fi am v\u0103zut, pentru prima dat\u0103 \u00een via\u021ba mea, un om \u00een lupt\u0103 cu moartea. Sau cu speran\u0163a. St\u00e2nd pe spate, racordat prin mai multe furtuna\u015fe la aparate at\u00e2t de mici \u015fi de ne\u00eensemnate fa\u0163\u0103 de situa\u0163ie, doctorul se zb\u0103tea mereu. \u00cemi spuneam, c\u00e2nd se \u00eentorcea spre dreapta, c\u0103 precis e \u00eenspre via\u0163\u0103; c\u00e2nd se r\u0103sucea spre st\u00e2nga, doream s\u0103 uit c\u0103 alocasem via\u0163a zonei din dreapta \u015fi o replasam, ca \u00eentr-un debut de medita\u0163ie, laturii st\u00e2ngi. G\u00e2ndul meu se purta ca un politician, ale c\u0103rui vederi se schimb\u0103 \u00een func\u0163ie de interesul temporar.<\/p>\n\n\n\n Am plecat destul de repede. Nu era zi de vizit\u0103. A\u015f fi fost observat u\u015for de jandarmii de pe etaj. Nici n-aveam halat alb la mine. Am ie\u015fit pe vechea poart\u0103 a spitalului, cu o und\u0103 neglijabil\u0103 de am\u0103r\u0103ciune. Am c\u0103utat pretexte de consolare. Unul a venit din partea m\u0103tu\u015fii M\u0103rioara: \u201eAre 58 de ani. Dac\u0103 am ajunge \u015fi noi la v\u00e2rsta asta!\u201c. Altul, de natur\u0103 livresc\u0103 \u2013 un vers din poemul Via\u021ba lumei<\/em> de Miron Costin: \u201eVia\u0163a e ca a\u0163a\u201c.<\/p>\n\n\n\n Medicul Ilie Marin a murit pe la mijlocul lunii noiembrie. \u00cenmorm\u00e2ntarea a decurs, bine\u00een\u0163eles, cu discursuri. Fo\u015ftii pacien\u0163i ori se al\u0103turau ori numai, ie\u015find \u00een lini\u015fte din cur\u0163i, aruncau priviri finale alaiului funerar \u2013 prin aceasta, \u00ee\u0219i etalau de la distan\u0163\u0103 respectul. <\/p>\n\n\n\n Bunicul patern \u00ee\u015fi d\u0103duse p\u0103l\u0103ria jos. \u00cen locul ei, pe cap, pusese un fular negru. Avea palma dreapt\u0103 sprijinit\u0103 de remorc\u0103, de parc\u0103 ar fi vrut s-o \u0163in\u0103 pe um\u0103rul mortului, ca semn de solidaritate postum\u0103. Pl\u00e2ngea \u015fi vorbea \u00eencet: \u201eMiki m-a aten\u0163ionat c\u0103 \u00een ritmul preocup\u0103rilor mele, cu alerg\u0103turi panicate la treierat, cu m\u00e2natul calului pe c\u00e2mpuri, oric\u00e2nd \u00eemi pot da inima bolnav\u0103 peste cap. Mezinului meu, lui Ionel, i-a predat o lec\u0163ie de prim-ajutor: dac\u0103 mi se va face r\u0103u, s\u0103 m\u0103 loveasc\u0103 tare \u00een piept, cu pumnul, aproape de inim\u0103. De grij\u0103, de atunci, de c\u00e2te ori vine pe la mine, Ionel m\u0103 implor\u0103 s\u0103 nu ridic nimic de jos\u2026 Eu \u00eens\u0103 n-am ascultat nici de unul, nici de altul. Tr\u0103iesc via\u0163a dup\u0103 bunul meu plac. \u015ei, uite, azi, doctorul care se temea pentru via\u0163a mea, intr\u0103 \u00een p\u0103m\u00e2nt, iar eu, octogenar, \u00eel petrec la groap\u0103, bocindu-l b\u0103rb\u0103te\u015fte. I-a\u015f fi dat zile de la mine, de-a\u015f fi putut\u201c.<\/p>\n\n\n\n (Craiova, 2009)<\/p>\n\n\n\n <\/p>\n\n\n\n