mi-am cumpărat niște ochelari de soare
dintr-un magazin
rămas dinainte de ’90

i-am spus lui X
că nu-i mai port
sunt demodați

X n-a zis nimic
tăcerea lui
nu se risipește
doar se mută

la plecare
(toate întâlnirile erau la mine)
m-a întrebat:

dacă nu-i porți
nu mi-i dai mie?

nu mai aveam unde să mă retrag
spusesem deja
demodați
dar nu spusesem
renunț

erau ai mei
lentile de sticlă
rame de metal
o greutate reală
într-o lume ușoară

am înțeles încă o dată
că vorbele sincere
pot deveni obligații

între ce afirmasem
și foamea lui de lucruri 
(apropiată de o boală)
i i-am oferit

mi-am spus atunci
că îmi voi lua alții
nu s-a mai întâmplat

au urmat și alte daruri
cerute
niciodată întoarse

el
cetățeanul X
n-a dat nimic niciodată
nici măcar un cap de ață

unde vor fi ajuns obiectele
în ce sertare
pe ce mâini străine
doar Dumnezeu știe

eu am rămas
cu o stare
cu o judecată
cu ideea
că X era un personaj

unul negativ