Într-o după-amiază, am mers la Turnurile venețiene, a căror întindere este destul de mare.

În drumul spre turnuri (se află în oraș, la vreo douăzeci de minute de mers de la stațiune), am mai stat pe bănci, luând aminte la peisajul stradal. Pe o parte, cea înspre port, este un trotuar de promenadă, frecventat și de mămici (ducându-și, spre viitor, copiii, fie în cărucior – cele cu prunci, fie de mână, pe cei mai mari).

Pe partea dreaptă, unde începe orașul, sclipesc terasele (curate și împânzite de clienți bine îmbrăcați). Câteva blocuri sunt albe, nou construite, însă orizontul este obturat de un turn pustiit (câteva apartamente de la etajul zece aveau găuri în loc de pereți), iar, dincolo de acestea, se întrevăd turnurile venețiene, spre care m-am ridicat și am pornit.

Un pod modern (o sculptură în aer liber) indică intrarea în circumferința istorică, deși o casă (bombardată -acest aspect îl are), situată exact în capătul aleii cu Turnurile venețiene și cu Universitatea, strică peisajul (dacă ar fi refăcută, ar fi altceva).

(Va urma)