De Paști, natura este vie, energiile subterane explodează în floarea din pom.
Mergeam cu ai mei, care îmi cumpărau pantofi noi, de lac, datorită bucuriei mele de a-i încălța și mă făli, la biserică, atent, pe drum, la ce fată puteam întâlni, pentru a mi se înălța și mie inima în văzduh, ca păsărilor guralive, deși, ulterior, mă împovăra părerea de rău de a nu fi întrezărit pe acea fetiță, decât pentru puțin timp și de a nu fi apucat să-i spun măcar atât: „A!”.
În biserică, parcă aș fi descins în rai: contemplam picturile și eram nedumerit, cum, poate, și în prezent, de ce este reprezentat diavolul în atâtea scene; eu nu l-aș fi configurat într-un asemenea templu al ortodoxiei, nu i-aș fi acordat niciun fel de importanță, pentru că, astfel, i-aș fi sporit forța destructivă de firi. În iezerul de foc și de pucioasă – scena de la pronaos – , chipurile apăreau desfigurate de chin și de spaimă, ori, pentru mine, copilul de atunci, omul era centrul universului, în jurul căruia gravitau planetele și îngerii.
Ținând în mână o lumânare aprinsă, stăteam în rând cu adulții, care vorbeau domol. În mirosul de ceară și de tămâie, așteptam să ajung la icoana de la altar, pentru a formula o dorință și a mă închina.
Înmuiate într-un strop de vin, bucățile de pâine (păștițele) îmi aromau gura și, în același timp, sufletu-mi simțea pacea datoriei împlinite față de Christos, cel pe care, în gând, l-am invocat, de-a lungul anilor, să-mi ajute în opreliști.
La ieșirea din biserică, mama intervenea: „Uite, este ruda noastră!”. Scoteam oul de câță, vopsit în roșu, din buzunarul hainei parfumate și-l ciocneam cu al acelei ramuri de neam. Puteri universale se angrenau în dispută, când rosteam: „Christos a înviat!”.
Călătoria către casă, pe un drum prăfuit, devenea o bună ocazie de a-mi cunoaște neamurile.
Acasă, ne așezam la masă, în curte, în mănunchiul de raze calde, și mâncam, invariabil, păcele (un fel culinar unic).
Cu inima, îmi îmbrățișam strămoșii din gând, cărora mama le dădea mereu de pomană. Porțile cerului se deschideau larg și poienile de acolo se luminau sub tălpile îngerilor care, în liniște, roboteau, spre slava Domnului.