B. P. Hasdeu este al doilea scriitor savant din literatura română – după Dimitrie Cantemir și înaintea lui Mircea Eliade.
Prof. George Firănescu deținea un exemplar din Etymologicum Magnum Romaniae* (1887-1898), exemplar pe care l-a luat din bibliotecă și mi l-a arătat, într-o zi de toamnă, a anului 1986. Cu vocea lui plăcută, mi-a citit câteva dintre explicațiile aduse de savant asupra literei „a” – originea cuvintelor care încorporează litera etc. – și încerca să-mi explice de ce este imposibil de finalizat un asemenea demers filologic.
În timp ce lectura, îmi părea că toată istoria poporului trece pe dinaintea ochilor, de la primele comunități, până la războinicii de la Posada, cățărați pe stânci…
După această scurtă incursiune în opera savantului, mi-a vorbit despre cartea Sic cogito, scrisă de Hasdeu în urma tragediei – pierderea fiicei – , cum oamenii îl socoteau nebun, pentru că el, savantul unic, afirma că a avut niște viziuni ale posibilității de a comunica, dincolo de moarte, cu spiritul Iuliei.
În sufletul meu, se amestecau tristețea și indignarea, fiindcă nu-l puteam vedea pe Hasdeu în declin.
(Va urma)
*„Etymologicum Magnum Romaniae (1887-1898) a fost începutul unui amplu dicționar enciclopedic al limbii române, dar, din cauza dimensiunii monumentale a proiectului, a ajuns până la definiția cuvântului bărbat. Operă monumentală, dicționarul are în vedere nu numai limba literară de la acea dată, ci mai cu seamă limba vorbită și limba veche și de aceea a și fost subintitulat: dicționarul limbii istorice și poporane. Conceput pe un plan prea vast, acest dicționar s-a oprit când de-abia începuse și nimeni nu l-a continuat, căci Academia a stabilit alte norme pentru noul dicționar. Hasdeu voia să facă din fiecare cuvânt o monografie. La fiecare articol de dicționar redă forma cea mai răspândită și formele dialectice vechi și noi; – diferitele însemnări ale cuvântului, cu exemple; – derivarea cuvântului. Autorul a avut în vedere răspunsurile la un chestionar trimis preoților și învățătorilor ca să poată ști cum se pronunță sunetele în diferite ținuturi, care sunt formele, care sunt numirile date diferitelor obiecte, care sunt deosebitele credințe ale poporului. În cele 4 volume pe care le-a publicat n-a ajuns decât până la cuvântul bărbat.
În aceste lucrări filologice, el a lansat teoria „circulației cuvintelor”, prin care a demonstrat că fizionomia unei limbi nu este dată de inventarul unităților lexicale, ci de folosirea lor, de frecvența acestora.
Alături cu aceste opere istorice și filologie, se situează revista Columna lui Traian (1870-1877), cea mai bună revistă filologică din România, în care a pus, prin studiile sale, baza științei etno-psihologice în România.
Ultimii ani ai vieții, i-a consacrat Hasdeu altor preocupări: acum a scris articole și poezii filozofice, multe satire literare (Sarcasm și ideal 1897), și, de la moartea fiicei sale, Iulia, s-a dedicat cu totul cercetărilor asupra spiritismului (Sic cogito, 1892). Spirit cu o cultură vastă, cu o vioiciune rară, Hasdeu are adesea sclipiri geniale în combinarea detaliilor pentru a închega teorii istorice sau filologice spre dezlegarea problemelor celor mai grele și mai obscure. Din nenorocire, el nu a urmărit vreme îndelungată studiul unei chestiuni pentru a da o operă desăvârșită, ci a trecut în cursul vieții, prea de multe ori, de la o serie de preocupări la altele, încât cele mai de frunte din operele lui rămân neterminate”.
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Bogdan_Petriceicu_Hasdeu