Metamorfozele ficțiunii. Eseuri și cronici (Editura Casa Cărții de Știință, Cluj – Napoca, 2024), cel mai recent volum semnat de Rodica Grigore, este despre Istoria și istoriile personale, respectiv Realitatea ficțiunii.

În prefața intitulată Din nou despre cărți, autoarea susține că, împărțit în două secțiuni, volumul acesta reunește eseuri și cronici dedicate „unor cărți pe care le-am citit și recitit în ultimii ani”. Titlul primei părți, Istoria și istoriile personale, sugerează un cadru tematic complex, care examinează intersecția dintre istoria colectivă și experiențele individuale. În primul rând, termenul „Istoria” vizează evenimentele și procesele istorice majore care au modelat societatea și au influențat cursul omenirii în ansamblu. Acesta poate include perioade și epoci istorice, evenimente politice, sociale, economice sau culturale, precum și transformări semnificative în lume. În al doilea rând, „istoriile personale” pot include amintiri, trăiri și întâmplări individuale, dar și interpretări subiective ale evenimentelor istorice, percepute și filtrate prin lentila experienței personale, de către scriitori. Astfel, aflăm despre Romain Gary, una dintre „vocile reprezentative ale literaturii franceze din veacul trecut, un scriitor ale cărui creații nu încetează să suscite interesul publicului cititor, aducând în prim-plan unele teme considerate adesea tabu în Hexagon. Așa se întâmplă, de pildă, în Marele vestiar (Le grand vestiaire, 1948)”. Un destin asemănător a avut și P Władysław Szpilman, care „nu a fost scriitor, ci muzician. Cu toate acestea, paginile pe care le-a scris despre anii crunți ai Celui de-Al Doilea Război Mondial, despre lagărele de exterminare și despre situația evreilor polonezi în Europa au devenit una dintre mărturiile cele mai impresionante ale ultimei jumătăți de veac. E drept că la faima mondială a Pianistului, titlul sub care sunt cunoscute acum amintirile lui Szpilman, a contribuit și filmul realizat în 2002, în regia lui Roman Polański (cu Adrien Brody și Thomas Kretschmann în rolurile principale), recompensat cu numeroase premii (Oscar, BAFTA și Palme d’Or) și devenit un imens succes de public”. Rodica Grigore se oprește și asupra altor nume (Józef Mackiewicz, Khaled Hosseini, Goran Vojnović, Javier Cercas sau Guzel Iahina).

Realitatea ficțiunii, denumirea părții secunde a cărții, indică o analiză a interacțiunii dintre două domenii aparent opuse sau distincte: realitatea și ficțiunea. În general, prin „realitate” înțelegem lumea înconjurătoare, precum și experiențele concrete și tangibile pe care le trăim în viața de zi cu zi. „Ficțiunea” se referă la lumi inventate, la povești și la imaginație, la opere literare sau artistice care nu sunt bazate pe evenimente reale sau pe fapte verificabile. Prin combinarea acestor două concepte, titlul sugerează o examinare a modului în care ficțiunea poate să reflecte sau să influențeze percepția noastră asupra vieții și a modului în care realitatea poate să se infiltreze și să influențeze lumea ficțională. Nikolai Leskov (1831-1895), scriitor rus, este unul dintre acei oameni de litere „care au fost, pe rând, apreciați, ignorați, uitați, iar apoi redescoperiți. El a lansat o formulă literară considerată multă vreme și de către mulți exegeți drept demodată și destul de greu accesibilă publicului de secol XX, și anume narațiunea picarescă”.

Ryūnosuke Akutagawa (1892-1927), unul dintre cei mai importanți scriitori niponi, va trece „de la tematica istorică pe care o regăsim în scrierile sale de început la meditația lucidă cu privire la noile raporturi dintre Orient și Occident, la evaluări implicite ale dificultăților maturizării (personale sau naționale), la punerea în discuție a resorturilor frumuseții și a relației complicate dintre artă și viață și chiar la dificilul domeniu al autoficțiunii”. Moartea lui Isus, cartea care încheie trilogia alegorică și marele proiect narativ la care J.M. Coetzee, laureat al Premiului Nobel și de două ori câștigător al prestigiosului Booker Prize, a lucrat în ultimul deceniu, relatează, după cum „cititorul află chiar din titlu, tragicul sfârșit al lui David, neobișnuitul protagonist pe care scriitorul îl impusese încă din volumele precedente. Plin de trimiteri livrești – de la Cervantes ori Dostoievski la textul biblic –, romanul lui Coetzee reprezintă și o uluitoare lecție de lectură pe care autorul o pune în scenă. Căci rolurile personajelor din textele citite de David, mai ales cele ale lui Don Quijote și Sancho, se schimbă în permanență”.

În concluzie, cartea Metamorfozele ficțiunii. Eseuri și cronici reprezintă o contribuție semnificativă la analiza mecanismelor narative și a transformărilor ficționale din literatura contemporană. Prin abordarea sa complexă și detaliată, Rodica Grigore evidențiază modul în care ficțiunea evoluează și se adaptează în raport cu schimbările sociale, culturale și tehnologice. În plus, se oferă cititorilor instrumentele necesare pentru a înțelege procesele creative și implicațiile lor în construcția lumii fictive.