Marți, revenind de la București, am avut parte de o călătorie oarecum liniștită: singura îngrijorare a fost înaintea unei benzinării, când mi-a apărut, pe calculatorul mașinii, mesajul să opresc imediat. Evident, nu m-am sinchisit, dimpotrivă: am accelerat; după vreo 50 de kilometri de șofat pe autostradă, am staționat, în parcarea unui Mol, pentru alimentare (GPL și benzină). Am băut și o cafea.

Drumul îmi fusese lin, ca o poveste…

Seara s-a lăsat… Merg prin localitate, cu viteză redusă, chiar mă aflu într-o coloană de mașini. Din stânga, un dulău negru se repede în stradă. Nu-l pot evita. Izbitura a fost destul de puternică, dar nu am oprit să văd ce s-a întâmplat, doar mi-am imaginat… Mi-am aruncat ochii în oglinda retrovizoare: dulăul rănit se retrăgea pe trotuar – acum, știa ce are de făcut! Sentimentele mele erau amestecate, de milă pentru bietul animal, dar și de revoltă față de stăpânul acestuia: lăsați liberi prin sate, câinii sunt un pericol pentru mașini.

Acasă, după ce am parcat, m-am uitat pe partea stângă a mașinii, pentru constatare: masca era ridicată peste far: am reglat-o la înălțimea normală. A doua zi, pe lumină și pe îndelete, am observat și alte pagube: un cablu rupt – nici până acum nu-i știu utilitatea – probabil duce la capotă. Masca s-a desprins – îmi trebuie niște „brăduți” (un fel de cleme) pentru a o fixa etc. În mers lent, se aude un zgomot, de parcă ar freca undeva ceva, dar nu am depistat ce și cum. Numai probleme, de la un câine slobod prin „crâng”.

Sunt atât de indignat, fiindcă doar ce îmi pusesem la punct mai multe lucruri la automobil (Acum, alți bani, altă „distracție”).

Cred că localitatea trebuie numită Lunca dulăului (nu a Cerbului).