Vrere (Variantă)

Aș vrea să te mai țin captivă-n ochii mei,
cu nesaț te caut,
dar tu, rătăcitoare, te pierzi
prin spații străine,
fără aura
pe care o port în mâini,
pentru a prinde momentul,
să ți-o așez pe creștet.

Cum să te fur din ritmul tău de viață?
Nu am bidiviu să încalec,
să te răpesc într-o noapte,
toți sunt în herghelia ta -
i-ai prins, le-ai pus căpăstru.
Dă-mi unul și din șa am privi
lava de aur a raiului coborând,
din cer spre mine,
topindu-mi suferința,
așa, cum ai bate din palme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *