Când Eva și-a revenit,
Adam a murmurat fericit.
Ecoul umple peștera,
ca pe pahar, picătura de nectar.

Vibrația umană a sunetului
încălzește pe femeie,
care adoarme liniștită -
primul somn din istorie.

Atunci, Adam prinde momentul,
iese la câmp, respiră amplu,
ca un bătrân mulțumit; evită
băltoaca din față.

Luna se reflectă adânc.
Adam rămâne blocat,
o stană de piatră în drum:
nu-și lămurește
dacă sursa razelor este în scoarța pământului,
ca un deget pe rană,
sau apa, oglindind luna,
este ea însăși lumina.

Prima cumpănă
în raport cu natura.
Nedumerit,
se apleacă și încearcă
să ia apa în palmă ca pe lampă
și s-o ducă în peșteră,
pentru veghe.

Dar apa se fărâmă în culoare.
Dezamăgit, privește în sus.
Cu o față plină de gânduri de aur,
luna îi șoptește cauza luminii de jos -
proprietatea apei de a purta în cârcă
imagini proxime.

Omului îi e sete,
instinctiv,
pune gura și bea din băltoacă,
îmbogățindu-se pe dinăuntru cu înaltă lumină.

Și, de nu ar fi avut acea minte din rai, încă deșteaptă,
ar fi umblat, prin codru,
cu o măreață stimă de sine,
convins că a devenit flamură.

Când Eva și-a revenit, 
Adam a murmurat fericit.
Ecoul a umplut peștera, 
ca pe pahar, picătura de nectar.
Vibrația umană a sunetului 
a încălzit pe femeie, 
care a adormit liniștită -
primul somn din istorie...
Atunci, Adam a prins momentul 
și a ieșit la câmp, unde a respirat larg, 
ca un bătrân mulțumit; s-a ferit să calce 
în băltoaca din față.
Luna se reflecta adânc. 
Adam a rămas blocat, 
o stană de piatră în drum: 
nu-și lămurea 
dacă sursa razelor este în scoarța pământeană, 
ca un deget pe rană
sau apa, oglindind luna, 
este ea însăși lumina. 
A fost întâia cumpănă 
în raport cu natura. 
Nedumerit, 
s-a aplecat și a încercat 
să ia apa în palmă ca pe lampă
și s-o ducă în peșteră, 
pentru a-l veghea, 
dar apa s-a fărâmat în culoare. 
Dezamăgit, a privit în sus.
Cu o față doldora de gânduri de aur, 
luna i-a șoptit posibila cauză a luminii de jos -
proprietatea apei de a purta în cârcă 
imagini proxime. 

Omului i se făcuse atât de tare sete, 
încât, din instinct, 
a pus gura și a băut din băltoacă, 
îmbogățindu-se pe dinăuntru cu înaltă lumină
și, dacă nu ar fi avut acea mintea din rai, încă deșteaptă, 
ar fi umblat, prin codru,
cu o măreață stimă de sine, 
convins că a devenit flamură.