Nu am mai mers cu trenul, din 2007, când era să rămân în gară, la Neptun, dar cum – m-am gândit – un oltean nu putea fi decât abil, am apăsat pe toate butoanele, până când ușa fermecată s-a deschis.

Pentru trei iunie, anul acesta, achiziționasem un tichet…

Spre surprinderea tuturor celor care-l așteptam sub ploaia ușoară, de care ne feream, retrăgându-ne mai mult sub peron, trenul – roșu ca în poveste – a avut întârziere aproape un sfert de oră…

Locul meu rezervat era în fundul vagonului, la fereastră. Deja se regăsea un călător într-o cămașă roșiatică pe scaunul de alături – l-am simțit că nu avea bilet, problemă pe care a rezolvat-o, când a sosit angajata, de la care a luat bilet – 50 de lei, fiindcă se poate la trenul acesta particular.

(Va urma)