Câmpul vast se întindea în fața mea, 
nesfârșit și sterp ca deșertul Saharei,
cu puține locuri de popas, 
asemănătoare oazelor pierdute în pustiu.
Acolo, în spatele copacilor, bătuți de vreme,
am zărit lacul, ascuns ca un dar al zeilor, greu de dibuit.

Ochii mei, 
însetați de măreția lacului, 
au privit cu atenție împrejurimile,
dar doar o bătrână au găsit, 
așezată pe un scaun în apă,
răcorindu-se la mal, 
ca o nimfă retrasă din lumea zeilor.

Din Trabantul galben, 
asemenea unui car al unui muritor înțelept,
sări bătrânul cu slipul strâmb, un Romeo al vremurilor trecute,
uitându-și anii de glorie apusă.

Astfel își petrec zilele, ca niște jucării ale timpului, pierdute în rutină,
dornici să se țină de mână, dar prezența mea îi oprește; 
ei cred că acest mal le aparține, un tărâm ce nu-i de vânzare,
de parcă l-ar fi cumpărat odinioară, să nu deranjeze pe alții!

Au lăsat viața să treacă precum apele curgătoare
și acum se pretind stăpâni pe ceea ce nu pot fi niciodată,

Visează să domnească pe maluri ce nu le-au fost niciodată hărăzite.