Lacul, 
a cărui oglindă strălucitoare 
triumfă asupra adâncului ascuns,
se arată ochilor drept cer de azur, 
pe care păsările de fier zboară, 
iar, uneori, se aude șuieratul parașutei, 
ca un fus care se rotește în văzduh.

Dar cine poate cunoaște mâlul roditor,
care adăpostește rădăcina nufărului? 
Ce pământ bogat și ascuns hrănește tulpina lui subțire, 
asemenea unei țevi delicate, 
ce duce seva vieții în petalele tremurătoare, 
care tresaltă pe apă, 
precum fusta balerinei în valuri?

Caut cu stăruință unealta ce mișcă barca pe lac
și aflu răspunsul în cuvintele lui Eminescu: 
este cercul alb,
care încearcă să se elibereze de propriile-i poveri, 
atunci când simte strânsoarea asupra sa. 

Niciun îndrăgostit nu poate 
să dezlege aceste noduri cu inima 
și să navigheze liber pe apele misterioase.