Apari și dispari în zarea ochilor mei, 
te așezi pe inima mea ca o floare albă, pură, 
ce răsare într-un colț uitat al lumii.

Când soarele obosit își întinde deasupra un nor 
și adoarme liniștit, 
tu, cu ochii tăi mari și limpezi, 
deschizi în mine o nouă zi. 
Razele, deja retrase în garderobă, 
și-au încheiat spectacolul, 
iar tu, cu o privire, aduci din nou căldura.

„Și te-aș săruta neîncetat", 
îmi spui, 
cuvintele tale plutind între noi ca niște aripi de fluture.

„Vezi tu, draga mea, 
nici nu apucăm să rostim vreo vorbă, 
înainte ca sărutările să ne poarte departe...", 
spun, la un pas de tine, 
simțindu-te deja, chiar înainte de atingere.