Pe terasă,
te învârți, mai luminoasă decât raza de soare.
O! Mi-aș dori să fiu floarea pe care o îngrijești acum;
îți pun piedică în șagă,
atent să-mi cazi în brațele dornice de tine.
Cât de ușoară ești - ca un fulg,
dar inima ta nu aș vrea să fie popasul temporar al fulgului,
ca să nu-i insufle fiori de gheață.
Bulgăre de zăpadă dacă ai fi și mi-ai sta în mână,
desigur, te-aș topi și, în fața mea,
aș avea acea zeiță mult așteptată,
răsărită din dezgheț...
„Bucureștiul e așa mare, că o zi nu-i dai ocol călare”