Lângă izvor, 
am început să ridicăm o casă din lemne. 
Copacii se rugau, 
aplecându-și coroana, 
să-i doborâm pe ei, 
pentru locuința noastră; pe spinările lor de coajă seculară, 
veverițele strângeau, pentru noi, alune și nuci, 
urșii ne ofereau blana, 
în timp ce vulpile ne așterneau prada la picioare.

Era un colț de rai teluric, 
de care doar fermierii americani au avut parte. 

Pe un pat din mușchi verzi, 
stăteam unul lângă altul... 
„Vezi?”, tu mă informai, 
„Perseidele sar ca niște stropi din cupele zeilor. 
Acolo unde nu se vede nimic, ei stau la masă, 
cu mantii de purpură atârnând pe podele... 
Uite-o pe Afrodita! 
Își aranjează părul 
în oglinda confecționată din ochii pământenilor 
care au privit-o....
Și noi, acum, dacă am avea șansa de a o contempla, 
ochii noștri s-ar reconstitui în Olimp în cristal”.  

Aveai un binoclu, 
pe care și mie mi-l înmânai, 
pentru a urmări, 
pe bolta înstelată, 
sorii altei lumi, care începuse 
a-și legăna, în liniște, copiii.

După ce oboseam, 
adormeam îmbrățișați sub razele calde ale lunii.