Between the Inner Landscape and the snow that, at times, suffocates it, without erasing it completely, only adjusting it, a warm climate has settled.
In the house, things breathe louder than my grandparents, whom I visit, exactly after a year...
I shake the snow off my coat, and the flakes, fallen from my sleeves, look for a roof to climb again and shape it more pointed, a playful geometry, invented by nature, for the eyes of people, always searching for something new.
The sun – there it is! sitting sunk in a barrel, pickled sun, soured by eclipses and flights exploring the lava of sentiments, a patch of cloud lies on the whey.
I pull the door behind me. Outside, winter throws off its cloak. With a newspaper in hand, grandfather invites me to sit by the stove.
A ship-like thought, which I embrace in a flash, draws seagulls’ restlessness toward this very moment.
Între peisajul interior și neaua care, uneori, îl sufocă, fără să-l șteargă de tot, numai îl ajustează, s-a instaurat un climat cald.
În casă, lucrurile respiră mai tare decât bunicii mei, pe care îi vizitez, fix după un an...
Îmi scutur zăpada de pe palton, iar fulgii, căzuți de pe mâneci, se uită după un acoperiș, pe care să-l urce din nou și să-l facă mai țuguiat, o geometrie haioasă, inventată de natură, pentru ochii mereu căutători de nou, ai oamenilor.
Soarele - iată-l! cum stă înfundat în butie, soare murat, acrit de eclipse și de zboruri de cercetare a lavei sentimentale, o parte de nor zace pe zer.
Trag ușa după mine. Afară, iarna își aruncă mantaua. Cu ziarul în mână, bunicul mă invită să iau loc lângă sobă.
Un gând de corabie, pe care-l îmbrățișez fulger, atrage neliniște de pescăruși înspre această clipă.
