Bolta cerului a crăpat...
Se pot întrevedea 
atâtea calești deplasând îngeri, 
de la un veac la altul. 

Pe tabla de șah, 
se mișcă, 
ridicate de mâna invizibilă a creatorului absolut, 
piesele, 
cărora noi le-am vopsit chipurile, 
pentru a ne asigura binele lumii de apoi.

Stelele pulsează, 
acordate la respirația de proporții 
a îngerilor, care, 
în descălecatul pe pământ, 
înșurubează, 
în aerul mut, 
panouri publicitare, 
pe care își trec minuțios faptele, 
pentru lămurirea valorii, 
pentru premii și recompense.

Astăzi, 
îngerii dau putere renilor 
să-i poarte fulger pe glob, 
unde au ca misiune modelarea firii umane, 
asaltate de ispite, 
precum de berbeci, diverse taberi.  

In the cellar of the countryside house,
a drunkard wanted to die there,
because he felt so at home,
lying next to the wine barrel
(as grandma tells the story).

The cellar is neatly arranged:
at the bottom,
there are large shelves; demijohns
on the first level; pots and jars
on the second level. Tomato sauce bottles
and brandy on the top shelf,
alongside slender bottles from other eras.

On the left side of the staircase,
the pumpkins doze,
their circumference swallowing
the belly of a camel.

The last time
I visited the cellar,
I spotted an agriculture manual.
I cut out the pictures of trees
and would have set them up on the street,
in place of advertisements.

În beciul casei de la țară, 
a vrut să moară, 
fiindcă atât de bine se simțea acolo,
un bețiv, întins lângă butoiul de vin
(povestește bunica).

Beciul e dichisit bine: 
în partea de jos, 
sunt rafturi mari; damigene, 
la primul etaj; oale și borcane, 
la etajul al doilea. Sticle de bulion 
și de țuică, la ultimul, 
dar și sticle mai țuguiate, din alte epoci.

Pe partea stângă a scării, 
dormitează dovlecii, 
a căror circumferință înghite o burtă de cămilă.

Ultima oară, 
când am fost în beci, 
am zărit un manual de agricultură. 
Am decupat pozele cu pomi 
și le-aș fi instalat în stradă, 
în locul reclamelor.  

I approach the castle with my mind
and await the appearance of the princess in the balcony of love,
raised in melancholy, like the sea, in the path of carriages.
I hope for the resolution of the sentimental dilemma,
once and for all...

I search,
in the thicket of the heart,
for young plants with the chance to dive into the light of goodness.
I recognize them by the saw-like shape of their leaves,
so that,
transcending the concrete,
they may cut evil at its root.
I will pay attention to the sawdust,
to ensure it does not settle in the silver sparkle of things,
which I would later have to discard
and cast into the vast realm of nothingness,
due to the rot that yellows them,
inscribed in their molecules like on a blackboard,
which cracks like an old woman's curses among people,
on the street...

The memory of something once written can recreate it
or revive it.
Is it the same with things crumbled by time?

If the notion of nothingness had not invaded spaces,
like clouds do the clear weather,
infinity would have reigned imperially
in the hearts of matter; we would all have become temples,
our molecules sublimated beneath the skin
into diaphanous forms of gods.
We would shed our epidermis
at the bronze signal of the leaves,
which,
falling into our soul,
touch one another,
like postmen handing over correspondence,
only to have it returned to the sender
through another letter,
by the recipient trusting in fulfillment
and the workshop purposes spanning across the ages.

At the edge of life,
workshops have been set up to craft matter
for souls striving toward the higher layers
of the universe,
where the misty soles of angels can be seen.
Being closer to the testimonies of faith,
we will be freed from clay.
Memory will be possible,
able at any time to summon the body back to the kingdom of stars,
through the voice of faith in God.
Feet,
from a compass,
through which sin was remembered,
will become whatever our imagination desires,
wings or song.

A desire, any desire,
like that of swinging in the cradle of the stars,
will be a reason for joy.

Faith transfigures chaff into light,
we will be composed of angels dwelling in our bodies,
as if in counsel...

Mă apropii cu mintea de castel 
și aștept răsărirea prințesei în balconul de dragoste, ridicat în melancolie, ca marea, în calea trăsurilor.
Sper în lămurirea problemei sentimentale, 
pentru totdeauna...

Caut, 
în desișul din inimă, 
plantele tinere cu șansa de a plonja în lumina binelui, 
le recunosc după forma de ferestrău a frunzelor, 
astfel încât, 
în depășirea concretului, 
să poată tăia răul de la rădăcină.
Voi fi atent la rumeguș, 
să nu se instaleze în sclipirea de argint a lucrurilor, 
de care, pe urmă, voi fi obligat să scap 
și să le arunc în perimetrul vast al nimicului, 
din cauza putregaiului care le cănește, 
care li se va fi înscris în molecule ca pe tablă, 
care plesnește ca o babă în blesteme între oameni, 
pe stradă...

Memoria a ceva odată scris îl poate crea din nou 
sau revigora. 
Așa va fi fiind și cu lucrurile năruite de timp?

Dacă noțiunea de neant nu ar fi cotropit spațiile, 
precum norii, vremea bună, 
infinitatea ar fi tronat imperial 
în inimi de materii; deveneam cu toții temple, 
moleculele ni s-ar fi sublimat, sub piele, 
în forme diafane de zei. 
Vom fi scăpat de epidermă 
la semnalul de bronz al frunzelor, 
care, 
în picaj în sufletul nostru, 
se ating una pe alta, 
ca niște postași înmânându-și corespondența, 
spre a fi reclamată la expeditor, 
tot prin scrisoare, 
de către destinatarul încrezător în împliniri 
și rosturile de atelier de pe cuprinsul vârstelor.

La marginea vieții, 
s-au instalat ateliere în care se fabrică materie 
pentru sufletele tinzând spre straturile de mai sus 
ale universului, 
acolo unde se văd tălpile de abur ale îngerilor. 
Fiind mai aproape de mărturiile credinței, 
vom fi scutiți de lut.
Va fi posibilă amintirea, 
care poate oricând rechema trupul în împărăția stelelor, 
prin glasul credinței în Dumnezeu.
Picioarele, 
dintr-un compas, 
prin care se rememora păcatul, 
vor deveni ceea ce imaginația noastră va vrea, 
aripi sau cântec.

O dorință, oricare, 
precum aceea de a ne da în leagănul stelelor, 
va fi motiv al bucuriei.

Credința transfigurează pleava în lumină, 
vom fi compuși din îngeri stând în trupurile noastre, 
ca la sfat...