Alas! We shook hands in the shadowy corridors... The obsession with our common points moved the window, which let slip, between us, the color of the landscape, something as if from an old painting.
Beside you, by your ear, a wheel flew, fallen from a god’s chariot.
I try, once more, to shield my hair from the palms of the rain, who knows?
Vai! ne-am dat mâna pe coridoarele sumbre... Obsesia punctelor noastre comune a emoționat geamul, care a strecurat, între noi, culoarea din peisaj, ceva parcă dintr-o pictură veche.
Pe lângă tine, pe la urechea ta, roata zbura, de la caleașca unui zeu răsfrântă.
Mai încerc, încă o dată, să-mi feresc părul de palmele ploii, cine știe?
„Bucureștiul e așa mare, că o zi nu-i dai ocol călare”
