I grip the first sturdy branch with my hands.
The third one seems safer.
I climb to reach it.

Oh, how I would sing!

Finally,
my gaze rises above the acacias,
towards Banita Hill,
stretched out like a camel's saddle.

I start to feel
as if I’m in a nest of boredom.
Mother hasn’t finished planting
the corn kernels in the ground.
How long can I stare into the distance?

How the company of the dove would have brightened my mood,
the one I just saw
stretching toward me
its neck with a thin black stripe;
its plumage shone
like a folk costume on a performer.

The cat meows somewhere in the distance,
and immediately
pulls me away
from the thought of being a bird’s chick.

I call out to my mother…
“I’m coming now!” she replied,
but,
instead of her,
came the age of today,
so distant from the day
when the walnut tree,
for me,
was the greatest empire,
gained in a moment of dreaming.

Mă prind cu mâinile de prima creangă 
mai rezistentă. 
A treia pare mai sigură. 
Mă cațăr să ajung la ea.

Of, ce aș mai cânta!

În sfârșit, 
privirea mea trece pe deasupra salcâmilor, 
înspre dealul Banița, 
înșirat ca o șa de cămilă.

Încep să mă simt 
ca într-un cuib de plictiseală.
Mama nu mai termină de pus boabele 
de porumb în pământ. 
Cât să stau cu ochii în zare?

Cât m-ar fi înseninat vecinătatea guguștiucului, 
pe care, 
adineauri, 
l-am observat întinzând spre mine 
gâtul cu dungă subțire și neagră; 
îi strălucea penajul 
ca unui interpret costumul popular.

Pisica mieună pe te miri unde 
și mă abate, 
imediat, 
de la intenția de a fi pui de pasăre.

Îmi strig mama...
-Vin acum! mi-a răspuns, 
dar, 
în locul ei, 
a venit etatea de astăzi, 
atât de îndepărtată de ziua 
când nucul, 
pentru mine, 
însemna imperiul cel mai mare, 
dobândit într-o clipă de visare. 

When from the spinning planet,
a small fragment would fly off,
like a tile,
the sound of the trowel could be heard, fixing it back in place.

The mouths of volcanoes were sealed
with the palm of the protective god,
and the lava had no choice
but to murmur; the eruption
had spread across people's faces,
like stains.

In the pollen,
time ticked more slowly...

This space on Earth
has no cracks
nor depressions.
Several gods joined hands
and devised
nature's resilience against any erosion.

Daedalus,
founder of the famed lineage of artists,
had secluded himself in his workshop,
to explore his will to work,
which had, periodically,
gone on vacation.

Când din planeta în rotire, 
sărea câte o bucată măruntă, 
cum e țigla, 
se auzea mistria lipind-o la loc.

Gura vulcanilor era astupată 
cu palma de către zeul ocrotitor 
și lavei nu i-a mai rămas 
decât bolborosirea; erupția 
se întinsese pe fața oamenilor, 
ca niște pete. 

În polen,  
ceasul bătea mai lent...

Acest spațiu pe pământ 
nu are spărturi 
și nici depresiuni. 
Și-au dat mâna mai mulți zei 
și au pus la cale 
să reziste natura oricărei erodări. 

Dedal, 
întemeietorul vestitului neam de artiști, 
se izolase în atelier, 
spre a-și explora cheful de muncă, intrat, 
periodic, 
în vacanță.