I am stolen by the taste of the deep
of some fish
that I devour,
and I am carried to the sea,
beneath the belly of a ship,
full of doves, of wax,
and barrels of sweet water.

Passing,
just under my nose,
an anchor falls. It traces,
in its plunge,
a straight line that,
if broken into thousands of tiny dashes,
would mean poems. I would gather them in sacks
to take them to the restaurant,
to read them to the ladies.

From the water,
looking upward,
I glimpse a blue globe,
spun under the moon by the Lord—
it is the sky!

I am vexed by a mist crucified on the wreck.
I try to unbind it, and it, a rebellious dream,
shatters; it cannot reach
enough of the heights…

Sunt furat de gustul pentru adânc 
al unor pești, 
pe care-i mănânc 
și dus în mare sunt, 
sub burta unei corăbii, 
plină de porumbei, de ceară 
și de butoaie cu apă dulce.

Îmi trece, 
pe sub nas, 
o ancoră. Aceasta descrie, 
în picaj, 
o linie dreaptă, care, 
ruptă în mii de liniuțe, 
ar însemna poeme. Le-aș strânge în saci 
să le duc la restaurant, 
spre a le citi damelor. 

Din apă, 
privind în sus, 
întrevăd un glob albastru, 
învârtit pe sub lună de către Domnu 
- e cerul!

Mă agasează un abur răstignit pe epavă. 
Încerc să-l dezleg și el, vis rebel, 
se sparge; nu apucă să cunoască 
destul din înălțare...