Sunt furat de gustul pentru adânc 
al unor pești, 
pe care-i mănânc 
și dus în mare sunt, 
sub burta unei corăbii, 
plină de porumbei, de ceară 
și de butoaie cu apă dulce.

Îmi trece, 
pe sub nas, 
o ancoră. Aceasta descrie, 
în picaj, 
o linie dreaptă, care, 
ruptă în mii de liniuțe, 
ar însemna poeme. Le-aș strânge în saci 
să le duc la restaurant, 
spre a le citi damelor. 

Din apă, 
privind în sus, 
întrevăd un glob albastru, 
învârtit pe sub lună de către Domnu 
- e cerul!

Mă agasează un abur răstignit pe epavă. 
Încerc să-l dezleg și el, vis rebel, 
se sparge; nu apucă să cunoască 
destul din înălțare...