Calul zburdă...
Inima îmi este îndoită, 
fiindcă, 
zilele acestea, 
mă regăsesc singur, 
fără fata dragă.
Of! în oraș, 
măcar o știam aproape...

Pe întinderea câmpului, 
cuiul mi-a căzut din cord, 
în uluca timpului călător.

Așa umblă timpul: 
asemenea unui car tras de umbre, 
cu propria-i îngrădire în cârcă 
și nu ia, 
pe mai departe, 
decât pe oamenii doriți de el 
și nu de zeu.