O, prietene, 
care ai bătut calea până la mine, 
de atâtea ori, 
asculți chemarea neantului? 
Parcă simțeai pe oasele tale mai abitir glia 
decât iarba năpădind grădinile raiului...

Când aveai chef de filozofie, 
te cuprindeau îngerii în slava lor 
și numaidecât pe tine veneau paginile 
să te surprindă tânăr și plin de energie, 
ca aparatul de radio. 
Erai asigurat de ceva mai multă existență. 

De sub chipiu, 
le vei zâmbi urmașilor, 
vreo două decenii, 
până și ei vor cădea sub povara etății.