Cea mai firească și rodnică metodă de întemeiere a unei istorii literare rezidă în inițierea cercetării de la creațiile cele mai apropiate, reprezentative pentru scriitorii autohtoni. Adrian Lesenciuc demonstrează o înțelegere profundă a acestei paradigme și se angajează într-un proiect de anvergură, concretizat în trilogia Critica de direcție (Editura Junimea, Iași, 2024), a cărei structură trimite la arhitectura monumentală a Divinei Comedii a lui Dante Alighieri.
În primul volum, Inelul. Mărimi scalare, autorul realizează o recuperare semnificativă pentru literatura brașoveană, a unei așa-zise „generații pierdute”.
Adrian Lesenciuc adoptă o metodologie integratoare, care urmărește să descifreze interdependențele dintre viața și creația autorilor examinați. Această perspectivă hermeneutică, menită să deconstruiască separația artificială dintre creator și operă, reconstituie contextul de geneză al textelor.
Adrian Lesenciuc deschide demersul său de restaurare a memoriei literare cu figura lui Radu Teculescu, un poet a cărui operă, insuficient cunoscută, este așezată sub semnul unei rafinate introspecții simboliste. În această ordine de idei, autorul notează: „Așadar, Radu Teculescu a propus, în culorile unui simbolism întârziat, sub influența livrescă a unor E. A. Poe, Ch. Baudelaire sau P. Verlaine, o poezie a căutărilor în călătoria spre țărmuri nedescoperite”. Ultimul poem al lui Teculescu, Drum, sintetizează această căutare perpetuă, devenind metafora finală a itinerariului său artistic și existențial.
În contextul liricii brașovene, Adrian Lesenciuc identifică o serie de direcții definitorii, prin care se conturează pluralitatea și dinamica acestei geografii literare. Pastelul, redus la statutul de simplă convenție estetică, îl are drept exponent pe Nicolae Stoie. Vizionarismul, o dimensiune profund introspectivă, este marcat de creațiile lui Claudiu Mitan. Ioana Ieronim, prin explorările sale poetice, trasează un drum spre regăsirea ordinii cosmice, în contrast cu postmodernismul lucid și reflexiv al lui Octavian Soviany. Pe de altă parte, ludicul devine un teren de experimentare pentru Daniel Pișcu. Aceste direcții legitimează complexitatea unei tradiții lirice în continuă metamorfoză. Ionel Simota, considerat de Adrian Lesenciuc „poet atipic literaturii de astăzi”, articulează o estetică a tensiunii dintre sine și lume. Gesticulația amplă, caracteristică unui stil baroc, este contrabalansată de o introspecție profundă, prin care expresia robustă este transmutată într-un registru de reverberații interioare. Această dialectică a exteriorului și interiorului culminează într-o reconfigurare conceptuală: ceea ce este afirmat cu o energie aproape teatrală se reîntoarce spre sine, în tăcerea unor clarificări meditative, ca într-un proces de alchimie spirituală. Ionel Simota reușește să dezvăluie esențele conceptelor și ale sentimentelor fundamentale, într-o viziune care surprinde antagonismul între concret și absolut, între material și transcendent.
Secțiunea dedicată prozei și teatrului debutează printr-o analiză a operei Hans Bergel, autor a cărui creație este strâns legată de rezistența fermă față de „înaintarea tăvălugului roșu”. Alegerea de a aduce în prim-plan figura lui Bergel este justificată prin imperativul critic al recuperării unui scriitor marginalizat și uitat, o inițiativă care subliniază atât valoarea estetică a operei sale, cât și relevanța sa istorică în peisajul literar al epocii.
Adrian Lesenciuc aduce în discuție nume reprezentative, precum Ion Topolog, care se consacră poveștii de dragoste dintre George Enescu și Maria Cantacuzino, conferindu-i o dimensiune aproape mitologică. Daniel Drăgan se remarcă prin fidelitatea față de principiile realismului, în timp ce Alexandru Sincu jonglează cu estetica „artei ca joc”. Nicolae Gâlmeanu, pe de altă parte, propune o scriitură care sfidează normele clasice. În contrast, Doru Munteanu, descris de Lesenciuc drept „unul dintre numele emblematice ale Brașovului”, își consolidează statutul printr-o proză care pulsează de forța identității idiomatice în peisajul narativ contemporan.
Prin analizarea unei palete diverse de figuri literare, care variază de la autori consacrați la cei relativ obscuri, Adrian Lesenciuc realizează o cartografiere comprehensivă a peisajului literar brașovean. Demersul său critic se distinge printr-un efort constant de revalorizare a unor scriitori adesea marginalizați sau necorespunzător recunoscuți, contribuind astfel la o redimensionare a canonului literar regional.
De remarcat este echilibrul între analiza critică riguroasă și sensibilitatea interpretativă, care permite o aprofundare a textelor dincolo de încadrarea lor strict teoretică. Autorul demonstrează o înțelegere aparte a interacțiunii dintre estetică, istorie și context social.
Lucrarea se impune, astfel, în sfera criticii literare, prin erudiția analitică și prin capacitatea de a stimula o redescoperire a valențelor culturale din literatura recentă.
