Between the Inner Landscape and the snow that, at times, suffocates it, without erasing it completely, only adjusting it, a warm climate has settled.
In the house, things breathe louder than my grandparents, whom I visit, exactly after a year...
I shake the snow off my coat, and the flakes, fallen from my sleeves, look for a roof to climb again and shape it more pointed, a playful geometry, invented by nature, for the eyes of people, always searching for something new.
The sun – there it is! sitting sunk in a barrel, pickled sun, soured by eclipses and flights exploring the lava of sentiments, a patch of cloud lies on the whey.
I pull the door behind me. Outside, winter throws off its cloak. With a newspaper in hand, grandfather invites me to sit by the stove.
A ship-like thought, which I embrace in a flash, draws seagulls’ restlessness toward this very moment.
Între peisajul interior și neaua care, uneori, îl sufocă, fără să-l șteargă de tot, numai îl ajustează, s-a instaurat un climat cald.
În casă, lucrurile respiră mai tare decât bunicii mei, pe care îi vizitez, fix după un an...
Îmi scutur zăpada de pe palton, iar fulgii, căzuți de pe mâneci, se uită după un acoperiș, pe care să-l urce din nou și să-l facă mai țuguiat, o geometrie haioasă, inventată de natură, pentru ochii mereu căutători de nou, ai oamenilor.
Soarele - iată-l! cum stă înfundat în butie, soare murat, acrit de eclipse și de zboruri de cercetare a lavei sentimentale, o parte de nor zace pe zer.
Trag ușa după mine. Afară, iarna își aruncă mantaua. Cu ziarul în mână, bunicul mă invită să iau loc lângă sobă.
Un gând de corabie, pe care-l îmbrățișez fulger, atrage neliniște de pescăruși înspre această clipă.
Suflarea oceanului înțepenea în pânzele înălțate de corăbieri mai presus de plânsetul nevestelor care, pe maluri, semănau luminii și deloc primejdiilor. Poate într-o privire, se cuibărise disperarea. O astfel de undă, lansată din orbită, ajuta marinarii să sfredelească în viitor și-n depărtarea scurtă.
Valurile pătau cu albastru amurgul, care, în slăvi, roșu, în pomi, gri, stând la sfat cu malurile, se rușina și devenea roșu în obrajii pălmuiți de soare.
Gods will come, they will sublime illness with the nearness of their being, they will transplant cells from Olympus, theirs or even Hercules’, who, in Zeus’s chariot of fire, ascended only with his divine form. To tear him away from his wounds and restore him whole, the gods gathered from the earth the human atoms of Hercules.
There are beliefs that in Olympus, the hero endures through celestial atoms. Memory reconstructs his human part. One glimpses his ribs enduring the scheming, the flesh poisoned by the garment, the arm writing theorems about Hera’s defeat— often, Hercules strikes like lightning before the tents on the front. On earth, his clay form wrestled with its divine nature, but, in conflicts with monsters, embraced it. Many saw him surging toward his immortality, written in his genes and history.
Vor veni zei, vor sublima boala cu apropierea ființei lor, vor transplanta celule, conservate în Olimp, de-ale lor sau chiar de-ale lui Hercul, care, în chinul pricinuit de Hera, a pierdut alcătuirea omenească - în carul de foc al lui Zeus, urcând numai cu plasma divină... Totuși, ca să-l recupereze întreg și să-l smulgă rănilor, zeii au adunat de pe pământ atomii de om ai lui Hercul - pe unii i-au așezat în cadrul ființei lui, pe alții i-au conservat, din jumătatea omenească să rămână ceva pentru binele muritorilor, pentru vindecare.
Sunt păreri precum în Olimp, eroul dăinuie prin atomii celești. În locul omului Hercules, a crescut amintirea lui (că avea configurație deplină de ființă și amintirea-l recompune)... Hercule se întrevede ca braț scriind teoreme despre înfrângerea Herei... Pe pământ, Hercules era văzut în avânt spre nemurirea-i scrisă în gene și istorie, făptura-i de lut se lua la harță cu natura-i zeiască, dar, în conflictele cu monștrii, o îmbrățișa.
Faptele lui erau ca un vin tare pentru umanitate...
Vor veni zei, vor sublima boala cu apropierea ființei lor, vor transplanta celule din Olimp, de-ale lor sau chiar de-ale lui Hercule, care, în carul de foc al lui Zeus, a urcat numai cu alcătuirea-i divină. Ca să-l smulgă rănilor și să-l recupereze întreg, zeii au adunat de pe pământ, atomii de om ai lui Hercul.
Sunt păreri precum în Olimp, eroul dăinuie prin atomii celești. Amintirea îi recompune partea de om. I se întrevăd coastele suportând uneltirea, carnea otrăvită de haină, brațul scriind teoreme despre înfrângerea Herei - de multe ori, Hercul poposește ca fulger în fața corturilor de pe front. Pe pământ, făptura lui de lut se lua la harță cu natura-i zeiască, dar, în conflictele cu monștri, o îmbrățișa. Mulți îl vedeau în avânt spre nemurirea-i scrisă în gene și istorie.
Faptele lui păreau un vin tare pentru umanitate...
In childhood, the horizon stretched before me, unburdened by the weight of any sentiment. I ignored the shadows cast on the ball waiting in the grass for a kick, to leap through the air, like the nightingale.
I crushed lilies underfoot as I ran, the gardens rejoiced that a human age exports play to the society of plants.
For the souls that prefer the field in full vigor, we would define wine as "a memory of grapes."
The silhouette of a bow (of someone destined to straighten the empire) dispels the clash of swords in its charge.
The coin describes in the air angles of decay, under the eyes of a meteorologist with the traits of a corrector of storm magnitudes.
În copilărie, orizontul se prezenta dinainte-mi neconcurat de greutatea vreunui sentiment. Neglijam umbrele care se răsfrângeau pe mingea așteptând în iarbă un șut, să tresalte prin văzduh, ca privighetoarea.
Striveam în alergare crinii, grădinile se bucurau că o vârstă omenească exportă jocul în societatea vegetală.
Pentru sufletele care preferă ogorul în deplin elan, am defini vinul „amintire de struguri”.
Silueta de arcuș (a cuiva însemnat să îndrepte imperiul) înlătură din iureș zăngănitul de săbii.
Moneda descrie în aer unghiuri ale decăderii, sub ochii unui meteorolog cu valențe de corector al amplorii furtunilor.
Oftatul înaintașilor se trântește pe canapele...
„Bucureștiul e așa mare, că o zi nu-i dai ocol călare”
