O pasăre înfometată a răpit, 
din cercurile apei, 
un pește, 
amețit de iluzia suprafeței; 
de la această iluzie, 
a avut-o pe aceea a zborului, 
pentru o vreme scurtă, 
cât a stat în pliscul berzei. 

Din agrementul plutirii forțate, 
peștele a căzut într-un pântec adânc 
și ostil prin strâmtoare și acid gastric. 
Gușa berzei a fost purgatoriul, 
ca într-o încercare de a i se fi arătat 
paradisul. 

Totul a fost o cădere în trepte, 
deși peștele a fost extras 
dintr-un mediu mai jos decât trestia. 

Lacul mi-a părut un trup, 
care, 
cu fiecare vietate răpită, 
pierde o zi din viață. 

Cândva, 
apreciam junețea unui lac, 
după cantitatea de verde răsfrântă.