În parc, 
ne-am bătut cu zăpadă... 
Bulgării se topeau, 
înainte să o atingă. 
Sentimentele ei erau calde. 

Când primul bulgăre a lovit-o, 
am întrebat: 
Nu mai ții la mine?
„Am stat prea mult în parc", mi-a răspuns 
și a continuat: 
„Sentimentele s-au mai răcit"... 

Apoi, 
cu schiurile, 
am scris amândoi declarații apăsate, 
în ciuda glumei, 
care trebuia... gustată.
Mă supărasem. 

La orizont, 
fumega punctul de la cabană. 

Am avut pretenția 
să ne credem fraze ale unei iubiri 
și am împins în bețe, 
ca să încheiem repede 
sensul finișului, 
în timp ce iepurii 
își lipeau urechile de sunete. 

Ne-am sărutat, încă o dată, 
dar nu am mai avut forța interioară 
să o îmbrățișez cu foc. 

Când am intrat în cabană, 
am dat cu ușa suficient de tare, 
astfel încât să cadă, 
peste această scenă, 
cu zgomot.