Deschizând fereastra istoriei, 
Penelopa căuta cu privirea în orizont, 
dincolo de bolboroseala caierului de lână.
 
Atent să nu-l doboare din avânt 
urzeala pescărușilor, 
Ulise punea piciorul pe scara cântecelor 
de sirene, 
dar, din timpuri, 
de pe raftul bibliotecii, 
a căzut, 
cu zgomot nou de coperți, 
romanul, 
bine vascularizat, 
al lui James Joyce; s-a prăbușit 
în ograda sfioasei Ofelii,
peste slujbași. 

Zeii s-au ferit din calea paginilor. 
Ar fi putut fi suflați de curenți 
în versuri improprii. 
S-ar fi regăsit față în față cu îngerii, 
astfel încât și-ar fi pierdut aripile, 
arse de aure. 

Scriitura lovește malul numit „Om", 
cu amintirile, 
săpând adânc în gândire, 
până când îl obligă 
să se descopere singur, 
ca un vapor, 
în fața singurătăților.