De fiecare dată când îl sun, Cristi îmi răspunde cu un Daaa oficial, amplu, de parcă aș intra în audiență. Când sună el, „biroul” elegant și somptuos, de la care ți-a acordat audiența, se transformă instant într-o poștă comunală, prăfuită, ale cărei centraliste manevrează tija și te anunță: „Aici, Roma! Roma!”. Urmează invariabil: „Cu cine vorbesc?”. Este un joc al lui Cristi care te catapultează fără voie în cabinele telefonice vintage, cu uși din lemn lăcuit, pe care le împingeai cu emoție, sperând să auzi vocea cuiva din străinătate, în ciuda conexiunii care suna de parcă vorbeai printr-un horn.
La miezul nopții, după ce s-au încheiat meciurile, pe care, desigur, le urmărim din motive foarte „serioase”, – Cristi se apucă de treabă. Nu m-am prins niciodată dacă muncește sau își creează o anume filosofie.
„Știi ce fac? Spăl tigaia cu sare,” îmi spune. „Când gătesc, nici nu mai pun sare în mâncare”.
E ca și cum ai spune că te antrenezi pentru maraton alergând după autobuz. Ingenios și… economicos.
Atalanta – Napoli.
„Ce fotbal joacă ăștia! Ce aleargă!”, exclam eu.
„Ei aleargă așa, că e frig”, comentează Cristi doct.
-Știi italiana ca un italian, îi spun.
El, bineînțeles, nu ratează ocazia de a mă lumina:
-Nici specialiștii care fac Dicționare nu știu toate cuvintele. Ei au recunoscut. „Noi suntem un colectiv, am lucrat pe grupe. Nu cunoaștem sensurile multor cuvinte”. Uite, de exemplu, în italiană, nu există decât două genuri, masculin și feminin. Cuvântul „scaun”, dacă eu le spun că este neutru, ei nu mă cred și mă întreabă: Cum vine asta? „Scaun” e feminin!
Apropo de filosofii,..
Cristi are un bidon de ulei de măsline, de peste cinci litri.
Eram la o manifestare, îmi spune Cristi. Când am dat să plec, am auzit dintr-un colț: „Cristi, mă Cristi, nu mă lăsa! Ia-mă cu tine!”. Bidonul așa mă ruga. „Stai liniștit, nu mai plânge, te iau! Cum să te las singur aici”. Și uite-l!
(Va urma)