Alți scriitori își propun să studieze anumite medii. G. M. Zamfirescu, în Foc la hanul cu tei, conturează o frescă a comunității evreiești, unde tradiția și modernitatea se confruntă, iar individul pendulează între atașamentul față de valorile strămoșești și tentațiile altui mod de viață. Romanul său nu se mărginește la document, ci urmărește să surprindă pulsația interioară a acestui univers, conflictele latente, dramatismul existenței cotidiene și complexitatea psihologică a personajelor, marcate de o neliniște profundă și de o căutare necontenită a identității.

Constantin Stere inovează tematic prin În preajma revoluției, un roman-fluviu cu format memorialistic, impregnat de influențe slave, unde experiența individuală se împletește cu frământările unei epoci în prefacere.

În timp ce unii romancieri sunt extravertiți, preocupați de spectacolul social și de experiențele proprii, alții își îndreaptă atenția către universul interior. Gib Mihăescu explorează jocul tulbure al reprezentărilor subconștiente și își construiește romanele în jurul unei intrigi pasionale,  dominate de obsesie și fatalitate, unde erosul coexistă cu un sentiment difuz al damnării.