Din ’90 încoace,
anii s-au stins ca scântei în zăpadă,
fugari, fără urme,
fără să ceară iertare.

Teoretic,
moartea m-ar aștepta
încă treizeci și cinci de primăveri.
Poate mai multe.
Poate.

Dar dacă nu?
Dacă timpul s-ar strânge,
ca o frunză în pumnul vântului,
fără veste,
fără cuvânt?