Sonet – „Anii”

Anii s-au dus fulgerând peste umeri,
Nici nu i-am strâns, nici pus în amintire,
Umbra lor trece fără vreo sfințire,
Ca fumul stins din lampa unor nume.

Vremea-mi mai dă, tăcută, în oglindă,
Zile ce ard, dar nu-nflăcărează,
Timpul se scurge, nu se încetinează,
Când moartea-n zori, cu pas domol, colindă.

De-ar fi să plec, n-aș întreba nimic,
Căci tot ce-am fost e apă clară, rece,
Și-a curs, cum curg izvoarele spre veci.

Sfârșitul vine-n pas aproape mic,
Fără furtuni, cum toamna lin se trece –
Fără dureri, fără cuvânt să pleci.