Nici îngerii n-au înțeles ce însemni,
le-a fost mai simplu să declare sacerdoților,
întâi:
că ești un bătrân proptit în baston,
așteptând să treacă ziua, la poartă, pe bancă.
Însuși omul,
cu partea-i de vis din alcătuire
- cea de lut îl tot trage in jos,
spre târâșul inspirat de șarpele din cosmos -
a nădăjduit spre Tine,
ca înspre un frate mai mare,
deși nu i-a fost deloc ușor,
dar ți-a văzut Fiul, pe Iisus, pe cruce,
amenințat de vulturul
care și pe Prometeu l-a ros,
de la ficat, spre inima cu milă pentru fiara bătrână,
numită „om”... Și-a pus o scară în suflet,
să urce din nou la cer,
diferită de Turnul Babel,
care în talpă îți era piron:
cu fiecare închinare și rugăciune,
întărite cu post,
urca o treaptă spre istoria fără ani,
care paradis s-a numit
și Adam și Eva prin iarba verde au hălăduit,
nevăzând uscăciune,
nici pe șarpele adormit într-un somn fals,
in cine știe ce genune
(căci sub burtă,
șarpele-și lăsa veninul care tocea din paradis,
lăsând cratere mici in urmă).
Te-ai arătat în istorii
(se spune de către Sf Anton, care a reparat cu propria eroziune a genunchilor împinși in parchet, pentru îndelungi rugăciuni, de ceasuri întregi - și îngerii i se adunau în spate, ca un șir de raze întruchipate - găurile de mai adineauri lăsate de șarpele pornit pe naivitatea Evei.
și-a tocit genunchii în rugăciuni și a reparat în biserică și în chilia -i de pustnic găurile din cer, făcute cu tropăit craterele din cer, făcute de șarpele
Te-ai arătat, se spune, în istorii și mie in copilărie, pe când eram sigur că mă susții să devin ce îmi doream nespus de mult, un credincios bun.
