În noaptea-n care setea mă-mpietri,
Fără izvor, visam să beau din zare —
Din Dunăre, cu val cu tot, și-ntâi
Să-i dau în zori barcagiului iertare.

Cu burta plină, aș fi dat pe rând
Strop după strop, la preț de rugăciune
Și-am coborât, cu liftul fremătând,
Spre rafturi goale, pline de tăciune.

Vânzătoarele — mișcare în surdină —
Mutau tăceri și marfă printre rânduri;
Le urmăream: lucrau cu trudă lină,
Și somnu-mi zbura prin nouri. 

Când Dulcan spuse, blând, la televizor,
Despre mormântul sfânt și Paști cu fior.