Până nu demult, când auzeam de o insulă — oricare-ar fi fost ea — îmi imaginam un țărm cu pomi în ramuri extravagante, cu locuințe rare și rudimentare, eventual un hamac legănându-se la umbra unui platan.
Creta și Thassos mi-au contrazis însă proiecția: sunt extrem de urbane și foarte frecventate.

Am preferat să conduc noaptea, ca să nu pierd o zi de plajă sau de hoinăreală pe insulă. Am trecut podul de la Calafat… Prima oprire: o benzinărie în Bulgaria, unde, pe terasa luminată chior, câțiva sibieni vorbeau tare și se relaxau.

Drumul a devenit anevoios pe serpentinele de la Montana, a căror multitudine părea să întreacă labirintul lui Pan. Sentimentul de claustrare în noapte și în geometria repetitivă a muntelui s-a risipit abia când am ieșit pe autostradă.

Neplăcută a fost constatarea că, în Bulgaria, mai ales pe porțiunea montană, benzinăriile lipsesc aproape cu desăvârșire. Cu puțin înainte de granița cu Grecia, am zărit în sfârșit un punct Shell — am alimentat. Motorina și benzina sunt mai ieftine decât la noi sau decât în Grecia.