Pe feribot, lumea se înveselește: ia cu asalt bufetul sau se instalează la geam, pentru a urmări peisajul marin. Așa trebuie să fi fost și la începutul secolului trecut, înspre America – stare de spirit redată adesea în filme.

Am preferat să stau pe scări, de unde am surprins, chiar în fotografii, câteva insulițe, despre a căror eventuală viață de odinioară îmi imaginam cum va fi fost. În orice caz, păreau să fi avut nevoie de pază – oricând puteau fi atacate.

Cu asemenea gânduri, la care s-au adăugat altele – ba despre exuberanța vacanței, ba despre ce se întâmplă în țară (încă o dată și încă o dată!) –, am ajuns la țărm.

Ca de obicei, drumul prin Grecia este extrem de relaxant: poliția nu te stresează prin prezență – așa cum se întâmplă în Bulgaria, unde am numărat peste zece echipaje –, șoferii nu claxonează aiurea, iar străzile sunt foarte bune.

Era dimineață, între orele șase și șapte. Florile din curți își scoteau capul peste garduri.

La feribot n-am avut timp nici să răsuflu, pentru că a trebuit să merg repede la ghișeu, după bilete: 5 euro de persoană și 27 (dacă nu mă înșel) pentru mașină. Imediat ce urci la volan, ești dirijat pe punte, la centimetru față de alte vehicule.

Ca niciodată, pe lângă feribot pluteau, pe de curenți, cârduri de pescăruși. Câte un turist milos le mai arunca fărâme de pâine sau pufuleți.