Am scris cândva despre o nuvelă a lui N. Gane. O scriere excelentă! Acolo evocă un episod petrecut în Italia, la mare, unde se afla în compania a doi prieteni. Unul dintre aceștia era tânărul boier Hurmuzachi, cunoscut pentru interesul său constant față de documentele privitoare la români, pe care le achiziționa oriunde ajungea în străinătate.

Din documentele adunate de Hurmuzachi a tradus și Eminescu, pe când se retrăsese la Florești, ca oaspete al boierului Florescu.

N. Gane povestește despre Hurmuzachi ca despre un înotător desăvârșit — poate doar puțin mai prejos decât Popovici, campionul mondial la 100 și 200 de metri. Însă, într-o zi, înotând în larg, Hurmuzachi nu a mai revenit la țărm…

De dimineață, am mers la cel mai apropiat magazin, indicat de GPS. Părea un magazin de țară — dar tocmai această aparență îmi face bine, mă relaxează. Observ o mulțime de produse: măsline, ulei de măsline, conserve de pește și de fasole, brânzeturi de mai multe feluri, paste, pâine, dulcețuri, compoturi, biscuiți, mezeluri etc. Pungile de plastic pentru marfă sunt gratuite.

Comerciantul — de regulă, în astfel de buticuri, vânzătorul este și patronul —, un grec trecut de prima tinerețe, dar serviabil și cumsecade, îmi indică să iau câte pungi am nevoie. Indicația îmi stârnește o vibrație ușor apăsătoare în inimă – gândul mă duce la natură, la echilibrul ei fragil — și mă tem ca nu cumva să fie sufocată de plastic. Totuși, sper în civilizația responsabilă a cetățenilor oricărei țări, care să nu arunce gunoaiele la întâmplare.