Spre surprinderea mea, satul Theologos are și o cascadă, semnalată prin afișe. Nu îți este greu să o găsești, căci vezi cârduri de turiști din toată lumea mergând agale pe drumuri de țară, așternute între case tăcute, cu grădini mărginite de garduri de sârmă, în care sclipește ici-colo câte o roșie.

Cascada însă este de dibuit: atâtea tufișuri verzi și dese o maschează, iar potecile spre ea sunt abrupte. Nimeni nu pare să știe pe unde să coboare. Mai temerar și sigur pe adidașii mei, cobor pe un șir de pietre, încercând să aflu dacă se poate ajunge pe acolo. Turiștii vorbitori de engleză, aflați în spatele meu, mă urmează. Din acest moment, simt că am o responsabilitate mai mare, parcă îi iau și pe ei sub aripa mea ocrotitoare.

Câțiva vizitatori sunt deja sub jetul cascadei, înviorându-se; alții se scaldă în apa strânsă la baza acesteia și sunt foarte veseli. Vesel devin și eu când văd un bărbat de vreo patruzeci și ceva de ani alunecând pe mușchiul verde al unei pietre și căzând în fund.

Impresionant este jetul cascadei, lat și puternic, cu forma unui triunghi echilateral, vârful în jos.