Mâine merg la stadion, după multă vreme. Deja mă cuprinde emoția acestei întreprinderi, fiindcă nu este un simplu mers, ci o renaștere a zilelor când mergeam frecvent,
dar mai ales, când mergeam cu tata, care, într-o dimineață din anul 1982, extrem de fericit, îmi declara că Balaci a ieșit cel mai bun fotbalist.
Vreau să strig: Știința! Știința! Știința!
Strigătul mă atașează gloriei de altădată a acestei echipe, pe care o port în inimă, alături, în primul rând, de tata, apoi, de unchiul Dorel, și de fanul înflăcărat, în stare să fi ars la propriu pentru echipă, Fănică Păianu, din Cleanov.
„Bucureștiul e așa mare, că o zi nu-i dai ocol călare”