Ion Creangă, unul dintre marii clasici ai literaturii române, publică basmul cult Povestea lui Harap-Alb în anul 1877, în revista „Convorbiri literare”. Textul se înscrie în perioada marilor clasici, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, și aparține curentului literar realism. În ciuda apartenenței la specia basmului, Ion Creangă reușește să imprime operei o viziune realistă asupra lumii și oamenilor, ceea ce diferențiază textul de basmele populare.

Apartenența la realism se poate demonstra prin mai multe elemente.

În primul rând, limbajul este unul viu, colocvial, presărat cu expresii populare, proverbe și regionalisme, ceea ce creează impresia autenticității și aduce basmul în sfera realității cotidiene.

În al doilea rând, personajele, deși fabuloase, au trăsături umane, cu slăbiciuni, defecte și calități firești. Spre exemplu, Harap-Alb nu este un erou atotputernic, ci un tânăr supus greșelilor, care învață treptat, prin încercări, să devină matur și responsabil.

Tema basmului

Tema basmului este inițierea și formarea unui tânăr în spiritul valorilor fundamentale: curaj, prietenie, loialitate și înțelepciune. Harap-Alb trece prin mai multe încercări care îl transformă dintr-un tânăr naiv și lipsit de experiență într-un conducător responsabil și înțelept. Călătoria lui nu este doar o succesiune de probe fabuloase, ci un drum simbolic de la copilărie spre maturitate, de la neputință la asumarea responsabilității.

Secvențe semnificative care ilustrează tema

Prima secvență, elocventă pentru ilustrarea temei, este momentul în care fiul de crai pleacă la drum pentru a-l vizita pe unchiul său, Împăratul Verde. Înainte de a pleca, tatăl îi supune pe fii la proba trecerii podului păzit de o uriașă piele de urs. Cei mai mari dau dovadă de lașitate și se retrag, în timp ce mezinul, deși temător, reușește să treacă proba, dovadă a curajului său în formare. Această scenă marchează începutul drumului său inițiatic.

A doua secvență semnificativă o constituie întâlnirea cu ajutoarele fabuloase – Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă. Harap-Alb îi primește alături de el, deși, la început, acești însoțitori îi par niște ființe ciudate și nepotrivite. Prin această atitudine, eroul dovedește altruism și capacitatea de a aprecia valoarea prieteniei și a solidarității. Ajutoarele fantastice devin simboluri ale calităților care îi lipsesc lui Harap-Alb, completându-l și susținându-l să depășească obstacolele. Protagonistul învață să nu se bazeze doar pe forțele proprii, ci pe solidaritate.

Elemente de structură și compoziție

Alt plan de interpretare se deschide prin elementele de structură și de compoziție.

Titlul basmului are o semnificație deosebită. „Harap” înseamnă rob, sclav, iar „Alb” sugerează puritate și noblețe. Alăturarea acestor două cuvinte creează o opoziție: eroul este, în același timp, rob al Spânului și un tânăr de neam ales. Titlul este, așadar, un oximoron, reunind două noțiuni opuse. Această dublă ipostază a eroului exprimă paradoxul devenirii sale: numai prin umilință și experiență grea, se poate ajunge la înțelepciune și noblețe morală.

De asemenea, textul include mai multe motive specifice basmului. Motivul călătoriei simbolizează trecerea de la copilărie la maturitate. Motivul probelor, prin care eroul dovedește curaj și perseverență, confirmă faptul că maturizarea se face prin încercări și sacrificii. Motivul ajutoarelor fabuloase subliniază importanța solidarității și a prieteniei. Motivul labirintului (trecerea prin pădure, prin locuri necunoscute) exprimă drumul anevoios al inițierii. Aceste motive configurează structura tradițională a basmului, dar sunt reinterpretate de Ion Creangă într-o cheie realistă, apropiată de viața oamenilor simpli.

Mai mult, construcția personajului principal se bazează pe opoziții: la început este un tânăr lipsit de experiență, ușor de păcălit de Spân, dar la final devine un conducător demn de tron. Această evoluție este pusă în lumină de antiteza dintre Harap-Alb și Spân. Dacă primul simbolizează naivitatea, bunătatea și apoi maturizarea prin suferință, Spânul reprezintă viclenia, egoismul și răutatea. Prin confruntarea dintre ei, Ion Creangă transmite mesajul că adevărata noblețe nu vine din rang sau putere, ci din caracter.

De asemenea, stilul operei este marcat de oralitate și umor. Povestitorul intervine adesea cu expresii colocviale, ironice, care dau textului o savoare unică: „Vorba ceea: prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul”. Aceste expresii contribuie la atmosfera realistă și populară a basmului cult.

Concluzie

În concluzie, Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă este un basm cult care aparține perioadei marilor clasici și curentului realist, prin modul în care eroul, deși trăiește întâmplări fabuloase, este construit cu trăsături omenești firești. Tema inițierii și a maturizării este ilustrată prin secvențe semnificative, precum proba podului și întâlnirea cu ajutoarele fabuloase. Titlul, cu semnificația sa paradoxală, și motivele specifice basmului accentuează dimensiunea inițiatică a operei. Prin limbaj, umor și profunzime morală, Ion Creangă a creat nu doar o poveste cu eroi și fapte ieșite din comun, ci o lecție de viață despre maturizare, prietenie și adevărata noblețe.