Încă de la nivelul titlului, Pe fibra textului (Editura Universității „Ștefan cel Mare”, Suceava, 2025), cea mai recentă lucrare a Elenei-Brândușa Steiciuc, se observă opțiunea metodologică a autoarei: aceea a unei critici imanente, bazate pe lectura aplicată din interiorul textului și pe investigarea directă a structurilor sale constitutive – metodă care, în registru colocvial, s-ar putea defini drept lectură efectuată «cu creionul în mână». Încă din primul capitol, care se apleacă asupra romanului Un secol de ceață de Matei Vișniec, se lasă întrevăzută acea atitudine de lectură care, dincolo de analiza punctuală a textului, caută să surprindă vibrația secretă a operei, iar în acest efort de pătrundere, demersul critic se înrudește cu vocația comparatistului care, privindu-și obiectul de studiu, îl așază deopotrivă în contextul tradiției și în dialogul larg al spiritului european: „Dacă pentru prima parte a romanului Matei Vișniec a ales o narațiune clasică, în partea a doua (Răul are întotdeauna un frate geamăn) a optat pentru formula romanului epistolar. Este vorba despre corespondența purtată la începutul pandemiei de Mathieu, scriitor de origine română stabilit la Paris, soțul lui Nathalie (Fiica cea mică a cuplului Emilia – Vincent) cu prietenul lui, Georges, universitar cu viziune politică de stânga, editorialist, prietenul francez cel mai pasionat de România”.
Cu aceeași rigoare și atenție critică este examinată și lucrarea lui Cezar Stratan, Cernăuți, acum un veac, text care, deși nu aparține în sens strict literaturii de ficțiune, este integrat demersului exegetic prin prisma caracterului său compozit, motiv pentru care autoarea îl califică drept „o carte mozaic”.
Alt popas al itinerarului critic îl constituie creația lirică a lui Constantin Severin, unde cititoarea atentă descifrează acea rară confluență a artelor, prin care poezia, pictura și muzica își dau întâlnire într-un registru comun, transfigurat în versuri solare, purtând amprenta unei sinestezii care nu mai este simplu procedeu de expresie, ci adevărată vocație de a gândi lumea în multiplicitatea limbajelor ei: „Autorul a compus aceste poeme revizitând pânzele unor pictori cu care este îngemănat spiritual. Yves Klein, Francis Bacon, Ion Țuculescu, Frida Kahlo, Giorgio de Chirico, Wassily Kandinsky, Paul Klee, Pablo Picasso, Georgia O’Keefe, Henri Matisse, Kazimir Malevich, Tamara de Lempicka, Piet Mondrian, Salvador Dali, Edvard Munch, Joan Miro, Remedios Varo, Andy Warhol, Jackson Pollok – iată câțiva dintre cei mai reprezentativi pictori ai secolului trecut, a căror relație cu forma și culoarea, cu universul, cu ceilalți, cu ei înșiși constituie linia directoare a propriei reflecții a pictorului și poetului bucovinean”.
Elena-Brândușa Steiciuc abordează și o tematică de incontestabilă actualitate – condiția femeii în lumea contemporană – prin intermediul analizei romanului Bigama de Felicia Mihali, operă în care problematicile identitare și de gen sunt reliefate cu finețe interpretativă.