Când mama le punea masa,
mă așezam deoparte
și-i priveam.

Mandibula,
în mișcarea mestecatului,
îi dădea jos de pe schele:
nu mai erau zei iscusiți,
străini de zarva telurică,
oaspeți din stele,
ci pământenii aceia din Odiseea.

Mă cuprindea o milă inexplicabilă,
venită din fire,
pe care o trăiesc și astăzi
când asist la o masă generală.

Pentru prima dată,
aici, pe această pagină,
mă dau de gol.

E mila lui Adam însuși
față de fiii lui,
când îi vedea la masă,
fiindcă știa:
foamea a fost prima urmare
a neascultării de Dumnezeu,
Cel care stă cu tălpile-I albe
pe univers.

Înghițind bucata de măr,
Adam nu a mai fost
o creație perfectă,
un Dumnezeu minor,
ci un gogoloi plin de cusururi,
un sclav al aparatului digestiv.

Un sistem apărut instantaneu
cu mărul mușcat,
într-un rai unde totul
trebuia să se prefacă
în gust,
în armonie,
în enzime.

Mâine merg la stadion,
după multă vreme.
Deja mă cuprinde emoția
acestei întreprinderi,
fiindcă nu este un simplu mers,
ci o renaștere 
a zilelor când mergeam frecvent,

dar mai ales,
când mergeam cu tata,
care, într-o dimineață din anul 1982,
extrem de fericit,
îmi declara că Balaci
a ieșit cel mai bun fotbalist.

Vreau să strig:
Știința! Știința! Știința!

Strigătul mă atașează
gloriei de altădată
a acestei echipe,
pe care o port în inimă,
alături, în primul rând, de tata,
apoi, de unchiul Dorel,
și de fanul înflăcărat,
în stare să fi ars la propriu pentru echipă, 
Fănică Păianu, din Cleanov.

Ce va rămâne din această petrecere?
Unde i se va pierde ecoul?

Alții se vor uita la pozele 
și filmările noastre,
așa cum privim și noi fețele din albumele vechi –
ca la niște străini, 
pe care nu i-am cunoscut,
dar care au strălucit
într-o lume mutată la cer...

Nu au putut rămâne veșnic
în viața din fotografii,
au șters-o în realitate,
unde timpul necruțător
i-a îmbrăcat în vârste bătrâne.

Știm că au suferit moartea,
că nu mai aveau unde fugi de ea.
Destui au urcat în urmași,
însă doar la nivel celular.

Ce va rămâne din trupurile zvelte
ale acestor tinere, 
aruncate în dans ca niște flăcări?
Poate nici mormântul lor
nu va mai fi știut
peste 50 de ani...

La Judecata de Apoi,
fiecare va fi întrebat –
chiar dacă o parte din vina gândurilor cu păcat, 
din aceste momente de euforie, 
cade pe băutură...