Cum am crezut că te-am inspirat, m-am putut întinde pe cergă și am încercat să închid ochii, care, pe dinăuntru încep să se adape din gândurile despre viață.
Noaptea amplifică viziunile: mă trezesc lângă mine cu oștenii lui Alexandru cel Mare, care îmi adresează întrebări.
Cu ei la taifas, am adormit, iar cortina s-a tras peste pagina deschisă în mine de starea aceea care mă vizitează aproape în fiecare noapte – angoasa de a nu fi scris tot ce-aș fi putut în ziua trecută și am lăsat deoparte.