Merg în fundul grădinii...
Între solarii și tarlaua de varză și praz, 
este o potecă îngustă, 
cât zgarda câinelui din lanț. 

Chemarea liniștii, 
în acest vacarm de pregătire a pomenii, 
cu femei vecine care mai de care mai pricepute în meniuri, este mai puternică decât redobândirea 
echilibrului de mers întins către răgaz. 

Nu mai regăsesc frunza lată în gutui, 
nici aur - 
doar un trunchi zdrențuit,
care nu mai știe
cum se acoperă la iarnă.

Mă așez în lumină
ca într-un creier de soare. 
Sunt o idee a lui despre...